Mesajul a fost trimis. Multumesc!

ÎMPUŞCĂTURI în Bucureşti: Trei persoane au fost transportate la spital. Patru dintre agresori au fost prinşi

Publicat in Mediafax, duminică 30 decembrie 2012 ·

Trei persoane au fost transportate la Spitalul Sfântul Pantelimon, sâmbătă seară, după ce au fost împuşcate cu pistoale cu bile într-un conflict petrecut în cartierul bucureştean 23 August. Patru dintre agresorii implicaţi în conflict au fost prinşi, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse din Poliţie.

Potrivit surselor citate, poliţiştii au fost alertaţi în jurul orei 20.00 cu privire la un conflict produs într-o curte din sectorul 3.

Din primele cercetări a rezultat că agresorii, în număr de cinci, au mers la casa unei familii pentru a convinge o femeie să retragă o plângere depusă în urmă cu o săptămână la Secţia 23 de Poliţie.

"Plângerea fusese depusă, pentru loviri şi alte violenţe, împotriva mamei unuia dintre agresori, iar acesta şi alte patru persoane voiau ca reclamaţia să fie retrasă", au mai spus sursele citate.

Cei cinci au intrat în curtea familiei, unde, în urma neînţelegerilor cu membrii acesteia, unul dintre ei ar fi pulverizat un spray paralizant.

Familia reclamantei ar fi ripostat, după care un alt agresor a scos un pistol cu bile şi a tras, rănind patru persoane din celalaltă tabără. Trei dintre acestea au fost transportate la Spitalul Pantelimon, unde sunt în stare stabilă, în afara oricărui pericol, au mai spus sursele citate.

În mai puţin de două ore, poliţiştii bucureşteni au identificat şi prins patru persoane din grupul agresorilor. Al cincilea - şi el identificat - este căutat în prezent de oamenii legii.

Aceleaşi surse au mai spus că unii dintre agresorilor ar fi angajaţi ai unei firme de pază şi protecţie.

Potrivit unor rude ale persoanelor rănite, agresorii ar fi folosit şi o sabie, iar întreg conflictul ar fi pornit de la o ceartă mai veche pentru un loc de parcare.

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Crin Antonescu a solicitat CNSAS „toate documentele” din dosarul său legat de fosta Securitate: „Am crezut că au trecut vremurile șopârlelor și delațiunilor”

HotNews acum 6 ore
Crin Antonescu, candidatul susținut de PSD, PNL și UDMR la alegerile prezidențiale, a anunțat, miercuri, că a cerut Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) să îi ofere toate documentele din dosarul său legat de fosta Secu

Emisiunile zilei de joi, 17 aprilie 2025

Ziarul Financiar acum 5 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Harvard este o „glumă”, unde se predă „ura și prostia”, acuză Donald Trump

HotNews acum 4 ore
Președintele american Donald Trump a escaladat miercuri lupta cu universitatea Harvard, după ce instituția de învățământ de elită i-a respins cererile, relatează DPA, conform Agerpres. „Harvard este o glumă, învață ura și prostia și nu ar mai trebui

Trupul unui bărbat, găsit într-un canal colector din Timişoara / Se pare că decesul ar fi survenit în urmă cu mai multe zile

News.ro acum 5 ore
Trupul neînsufleţit al unui bărbat a fost găsit, miercuri seară, într-un bazin betonat inundat în apropierea străzii Dunărea din Timişoara. Corpul a fost dus la IML pentru efectuarea autopsiei. ”La data de 16 aprilie 2025, în jurul orei 20:00, poliţ

„Nu există risc de black-out în România”. Care este „provocarea cea mai mare” în opinia ministrului Energiei

HotNews acum 4 ore
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a oferit detalii despre discuțiile purtate în comandamentul energetic de marți, acolo unde i-au „fost prezentate scenariile și provocările cu care se confruntă întreaga regiune, dar cel mai important am agreat

Prinţul Paul al României, eliberat la Paris şi pus sub control judiciar în aşteptarea deciziei privind extrădarea

News.ro acum 4 ore
Secţia Curţii de Apel din Paris care se ocupă de dosarele de extrădare a dispus miercuri eliberarea lui Paul al României şi plasarea sa sub control judiciar, cu interdicţia de a părăsi ţara, informează AFP. Paul al României este vizat de un nou mand

Ciprian Ciucu a dat în judecată MApN: „Mi-e frică la modul real”. Ce l-a deranjat pe prim-vicepreședintele PNL

Libertatea acum o ora
Primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu, prim-vicepreședinte PNL, a anunțat miercuri, 16 aprilie, că a inițiat o acțiune în instanță împotriva Ministerului Apărării Naționale prin care a contestat autorizația de construire a unui hotel cu circuit închi

Motivul morții fotbalistului Aaron Boupendza, fost jucător al Rapidului. Poliția chineză a elucidat MISTERUL!

Cancan acum 4 ore
S-a aflat cauza morții fotbalistului Aaron Boupendza! De ce s-a stins din viață fostul jucător al Rapidului, de fapt? Poliția chineză a elucidat misterul! Iată ce au transmis autoritățile prin intermediul unui comunicat! Vă prezentăm cele mai noi in

Anchetă după ce o fată de 16 ani a fost găsită spânzurată în locuinţa sa din Timişoara

News.ro acum 10 ore
Poliţiştii din Timişoara au deschis o anchetă după ce o fată de 16 ani a fost găsită spânzurată în locuinţa sa. Împrejurările în care s-a produs fapta urmează să fie stabilite.

Scenariile alegerilor din România care sperie Bruxelles-ul. POLITICO analizează toate datele despre cele mai probabile runde ale prezidenţialelor înainte de ceea ce numeşte „un vot existenţial”

News.ro acum 10 ore
Toţi ochii sunt aţintiţi asupra României. Ţara se va prezenta la urne pe 4 mai în primul tur al unor alegeri prezidenţiale controversate, după ce îngrijorările legate de interferenţa Rusiei au dus la anularea votului iniţial în noiembrie anul trecut

Vremea

București
acum

joi

9°/26°
vin.

10°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

11°
joi

10°/25°
vin.

11°/22°
sâm.

12°/20°
dum.

11°/23°
Constanta
acum

joi

7°/17°
vin.

9°/12°
sâm.

9°/13°
dum.

10°/15°
Cluj-Napoca
acum

12°
joi

11°/29°
vin.

12°/22°
sâm.

10°/17°
dum.

12°/20°
Timisoara
acum

15°
joi

14°/28°
vin.

10°/18°
sâm.

9°/19°
dum.

9°/21°