Mesajul a fost trimis. Multumesc!

EDITORIALUL EVZ. De la Traian Băsescu la Ion Cristoiu, trecând prin Dan Voiculescu şi Mircea Marian

Publicat in Evenimentul Zilei, sâmbătă 29 decembrie 2012 ·

Iniţiativa EvZ de a realiza topurile anului politic 2012 a stârnit un interes care a depăşit aşteptările întregii redacţii. Peste 14.000 de voturi se înregistraseră până ieri la ora 15.00 în dreptul celor 11 topuri, iar numărul lor va creşte cu mult până la ora la care citiţi aceste rânduri.

Mailurile soseau în valuri, comentariile de pe Facebook erau întrecute de numărul de like-uri, iar telefonul redacţiei a sunat încontinuu timp de două zile, de nu mai înceta Doamna Doina, secretara redacţiei de 20 de ani, să răspundă. Ziarişti hârşiţi în meandrele concretului, căutau diverse nume şi evenimente pe lista câştigătorilor.

Sunt convins că nu numai Horia Tabacu s-a votat în rândul celor mai apreciaţi editorialişti, dar în meseria noastră dacă nu ai un dram de orgoliu, nu exişti! Văzând reacţia oamenilor putem spune că am asistat la o lansare reuşită. Din capul locului trebuie precizat că rezultatele nu reprezintă un sondaj perfect calibrat din punct de vedere sociologic, ci reflectă opiniile, speranţele şi frustrările celor care au fost alături de Evenimentul Zilei în aceşti tumultoşi ani. Cu îngăduinţa dumneavoastră voi comenta câteva tendinţe.

Cel mai bun politician a ieşit Traian Băsescu. Era inevitabil, realizările preşedintelui României în reformarea societăţii fiind pe sufletul cititorilor noştri. Aceştia au fost alături de el de la câştigarea alegerilor în 2004, până la referendumul de demitere din 2012. Traian Băsescu a găsit de fiecare dată, în încercările prin care a trecut, în comunitatea EvZ un aliat statornic de dreapta, astfel explicându-se şi trecerea referendumului în rândul celor mai mari gafe ale anului 2012. Interesantă este plasarea pe locul doi a lui Victor Ponta şi mi-ar plăcea să cred că am asistat la o evaluare obiectivă a performanţelor sale politice.

Aceeaşi obiectivitate cred că o putem întrezări şi în ceea ce priveşte g

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Open AI îl dă în judecată pe Elon Musk pentru „tactici de rea-credință”

Adevarul acum 18 minute
OpenAI a intentat un proces împotriva cofondatorului Elon Musk, acuzându-l că încearcă să blocheze dezvoltarea companiei pentru a câștiga control asupra celor mai avansate tehnologii AI.

Reacția lui Nicuşor Dan, după ce USR i-a retras sprijinul Elenei Lasconi. „Eu cred că a fost o decizie corectă”. / „Nu am avut nicio legătură”

Gandul acum o ora
Candidatul independent la prezidențiale Nicuşor Dan a declarat vineri, după ce USR a decis să îi retragă sprijinul Elenei Lasconi, că el crede că a fost o decizie corectă. El a a precizat că nu a avut nicio legătură cu această decizie, însă, evident

Zelenski le cere aliaților occidentali încă zece sisteme Patriot: „Lumea liberă le are”

HotNews acum 3 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski le-a cerut vineri aliaților occidentali să furnizeze urgent sisteme suplimentare de apărare antiaeriană, subliniind că Ucraina are nevoie de încă zece baterii Patriot pentru a face față amenințărilor ruse. A

Video Cel puţin trei morţi, după ce un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit peste o mașină în Florida

Adevarul acum 2 ore
Trei persoane au murit vineri în urma prăbuşirii unui avion de mici dimensiuni de tip Cessna 310R în apropierea aeroportului de la Boca Raton, în Florida, la scurt timp după ce a decolat de pe acest aeroport.

Crin Antonescu, la Chişinău: Dacă eu voi fi preşedinte al României şi voi fi, nu veţi avea la Palatul Cotroceni un prieten, veţi avea un frate! / Un preşedinte indiferent la Bucureşti, care întoarce spatele Europei, e un dezastru pentru Rep. Moldova

News.ro acum 3 ore
Crin Antonescu, candudatul coaliţiei de guvernare la alegerile prezidenţiale, a declarat vineri, la Chişinău, că dacă va fi preşedinte al României şi va fi, nu vor avea la Palatul Cotroceni un prieten ci vor avea un frate. El i-a îndemnat pe moldove

Horoscop Urania săptămânal pentru Balanță. Previziuni pentru perioada 12 – 18 aprilie 2025

Libertatea acum 9 ore
Citește Horoscop săptămânal Balanță. Previziuni pentru perioada 12 – 18 aprilie 2025, realizat de Urania în exclusivitate pentru Libertatea. Află ultimele previziuni astrale pentru nativii din zodia Balanță. Între 12 și 13 aprilie după-amiaza, Luna

AEP lansează campania „Informează-te corect şi doar din surse oficiale”, în contextul ameninţărilor legate de răspândirea de conţinut fals şi manipulator în mediul online, şi având în vedere campania pentru alegerile prezidenţiale

News.ro acum 5 ore
AEP lansează campania „Informează-te corect şi doar din surse oficiale”, în contextul ameninţărilor actuale la adresa integrităţii proceselor electorale democratice, cauzate de răspândirea de conţinut fals şi manipulator în mediul online, şi având î

Tanczos Barna, ministrul Finanţelor: Cheltuielile de funcţionare ale statului trebuie reduse. Ţara nu va suferi, dacă fiecare instituţie publică îşi va respecta angajamentul. Vom avea noi grijă ca niciun minister să nu iasă din calcule

News.ro acum 6 ore
Ministrul Finanţelor, Tanczos Barna, a declarat vineri că cheltuielile de funcţionare ale statului trebuie reduse, el arătând că ţara nu va suferi, dacă fiecare instituţie publică îşi va respecta angajamentul şi vor avea noi grijă ca niciun minister

MAE, atenţionare de călătorie pentru sâmbătă, în Republica Serbia - miting de amploare în Belgrad şi în alte oraşe mari

News.ro acum 5 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească spre sau dinspre Republica Serbia pe cale rutieră că în ziua de sâmbătă, 12 aprilie 2025, în Belgrad, capitala ţării, este pr

Şapte noi discipline opţionale au fost incluse în oferta naţională de studiu: „Educaţie nutriţională” sau „Viitorii olimpioni”, printre acestea

G4Media acum o ora
Şapte noi discipline opţionale au fost incluse în oferta naţională de studiu, potrivit unui ordin al ministrului Educaţiei şi Cercetării, publicat în Monitorul Oficial, transmite Agerpres. Ordinul privind aprobarea unor programe şcolare pentru disci

Vremea

București
acum

vin.

-2°/11°
sâm.

1°/11°
dum.

7°/14°
lun.

7°/16°
Iasi
acum

vin.

-1°/6°
sâm.

1°/8°
dum.

4°/16°
lun.

6°/16°
Constanta
acum

vin.

-2°/9°
sâm.

1°/12°
dum.

5°/10°
lun.

6°/10°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-0°/6°
sâm.

3°/10°
dum.

3°/16°
lun.

7°/17°
Timisoara
acum

11°
vin.

-2°/15°
sâm.

2°/14°
dum.

4°/19°
lun.

9°/16°