Mesajul a fost trimis. Multumesc!

ANALIZĂ - Prima bătălie din PNL pentru CJ BN se va finaliza la începutul lui 2013: Dorin Popescu îşi dispută cu Samuel Coman fotoliul de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean

Publicat in Mesagerul de BN, sâmbătă 29 decembrie 2012 ·

– votul din Biroul Politic Municipal ar fi în favoarea lui Dorin Popescu -AA+A

ANALIZĂ - Prima bătălie din PNL pentru CJ BN se va finaliza la începutul lui 2013: Dorin Popescu îşi dispută cu Samuel Coman fotoliul de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Plecarea lui Ioan Ţintean de la şefia PNL Bistriţa-Năsăud a redeschis cutia Pandorei în formaţiunea politică condusă la nivel central de Crin Antonescu. Cu o istorie destul de zbuciumată, la cârma PNL BN s-au succedat, pe rând, mai mulţi preşedinţi, cele mai importante nume, făcând şi istorie politică locală: Dorin Popescu, Sabin Ilieşi, Ioan Turc şi, nu în ultimul rând, actualul prefect al BN, Ioan Ţintean. Aşa cum am mai spus, după demisia lui Ioan Ţintean, şefia interimară ar putea fi preluată de unul din liderii centrali, Eduard Hellvig, care va pregăti şi conferinţa teritorială de alegeri. Cu siguranţă că doritori vor fi mai mulţi, dar trebuie spus faptul că vorbim doar de doi actori principali: Dorin Dobra şi Stelian Dolha. Lucrurile trebuie lămurite, deoarece în februarie este anunţat congresul extraordinar al PNL.

Am făcut această introducere pentru a înţelege mai bine contextul în care se va desfăşura prima luptă ale grupurilor de interese din PNL BN şi care, deja, au început să-şi manifeste interesul pentru fotoliul de vicepreşedinte al CJ BN.

Dorin Popescu sau Samuel Coman: 11 la 2???

Cert, faptul că Dorin Popescu a intrat în lupta cu Samuel Coman pentru funcţia respectivă, poate fi considerat un semnal că zonele de influenţă politico-financiară îl susţin pe fostul deputat şi preşedinte al PNL BN.

De altfel, într-o simulare a spirjinului de care se bucură cei doi candidaţi în ochii colegilor din Biroul Politic Municipal, votul ar fi fost de 11 la 2 în favoarea „seniorului” Dorin Popescu.

Mai mult, faptul că la această oră, acelaşi Dorin Popescu se bucură şi de sprijinul

Articolul in Mesagerul de BN >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Grupul rus Gazprom va suspenda exporturile de gaze către Republica Moldova pe 1 ianuarie

News.ro acum 2 ore
Gigantul energetic rus Gazprom a declarat sâmbătă că va suspenda exporturile de gaze către Republica Moldova pe 1 ianuarie, de la ora 05:00 GMT, din cauza datoriilor neachitate de către ţară, care se pregăteşte pentru posibile întreruperi extinse al

Decizii în coaliţie - Primul tur al alegerilor prezidenţiale, în 23 martie

News.ro acum 5 ore
Primul tur al alegerilor prezidenţiale ar urma să aibă loc în 23 martie, conform acordului de principiu la care au ajuns sâmbătă liderii coaliţiei de guvernare. Surse din coaliţie a precizat că liderii PSD, PNL UDMR şi ai grupului minorităţilor naţi

Mai multe companii aeriene anulează zborurile către Rusia după prăbuşirea avionului Azerbaijan Airlines

HotNews acum 43 minute
Mai multe companii aeriene au anunțat că își suspendă zborurile către orașe din Rusia, decizii ce intervin după ce experți, dar și Washingtonul, au indicat că prăbușirea, miercuri, în Kazahstan, a unui avion de pasageri aparţinând companiei azere Az

Putin își cere scuze după prăbușirea avionului în Kazahstan, fără a-și recunoaște responsabilitatea pentru zecile de decese

Ziare.com acum 3 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a recunoscut sâmbătă, 28 decembrie, potrivit Kremlinului, că apărarea antiaeriană rusă era în acţiune miercuri la momentul în care un avion azer încerca să aterizeze, aeronavă care s-a prăbuşit puţin mai târziu în Kaz

USB-C devine oficial standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor în Uniunea Europeană

Ziua Constanta acum 5 ore
USB-C devine, în mod oficial, de sâmbătă, standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor la nivelul Uniunii Europene, potrivit unui anunț al Comisiei Europeane, pe Facebook. Astăzi este ziua cea mare. Spunem bun-venit încărcătorului USB! USB-C es

Pasajele subterane de la Obor, Lujerului şi podul de la Băneasa din București vor intra in reparaţii

Libertatea acum o ora
Primarul general al municipiului Bucureşti, Nicuşor Dan, a anunțat că în mod cert pasajele subterane de la Obor, Lujerului şi podul de la Băneasa, de pe Drumul Naţional 1 Bucureşti-Ploieşti, vor intra in reparaţii în cursul anului viitor. Edilul pre

Guvernul vrea reducerea cheltuielilor bugetare cu 19 miliarde de lei: măsurile care ar urma să intre în vigoare de luni

Wall-Street.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a coordonat consultările pe tema pregătirii măsurilor sociale și economice și a pachetului bugetar pentru anul 2025, care au avut loc în reuniunea Consiliului Național Tripartit pentru Dialog Social, de la Palatul Victoria.

Ordonanța „trenuleț”: Angajările la stat suspendate, pensiile și salariile bugetarilor înghețate în 2025. Ce măsuri ia Guvernul

Libertatea acum 5 ore
Guvernul va adopta așa-numita Ordonanță „trenuleț” în ședința programată luni, 30 decembrie, potrivit informațiilor Libertatea din cadrul Executivului.

Nicușor Dan despre eventuala scumpire a biletelor STB: „E o discuție pe care trebuie să o avem”

HotNews acum 3 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a afirmat, la TVR Info, că va fi analizată în Consiliul General al Municipiului București posibilitatea creșterii tarifelor pentru călătoriile cu transport în comun. Primarul a făcut acest anunț în condiți

UE cere o investigație independentă cu privire la prăbușirea avionului din Kazahstan: „Îndemn la o anchetă internațională rapidă”

Libertatea acum o ora
Uniunea Europeană solicită o investigație urgentă și independentă privind prăbușirea avionului Azerbaijan Airlines. Potrivit News.ro, incidentul ar fi putut fi cauzat de o rachetă rusă antiaeriană.

Vremea

București
acum

sâm.

2°/5°
dum.

3°/7°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
Iasi
acum

sâm.

2°/3°
dum.

3°/7°
lun.

1°/6°
mar.

2°/8°
Constanta
acum

sâm.

1°/4°
dum.

2°/5°
lun.

2°/7°
mar.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

-1°
sâm.

-1°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

-0°/5°
Timisoara
acum

-1°
sâm.

-1°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°