Uniunea bancara a devenit sloganul politic menit sa calmeze atat investitorii, cat si opinia publica, insa prea putine aspecte legate de acesta au devenit realitate.
Unii analisti sustin ca uniunea bancara este sortita esecului, deoarece este un plan prea ambitios, ce depaseste sfera realismului, cel putin la modul la care este prezentata.
Supravegherea exercitata de Banca Centrala Europeana ar trebui limitata, desi, in cadrul proiectului, BCE ar trebui sa monitorizeze toata bancile mari din zona euro si nu numai. Insa, in momentul cand aceasta institutie este singurul pilon de rezistenta in criza datoriilor, nu este recomandat sa i se atribuie inca o responsabilitate atat de complexa.
BCE a capatat, pe langa rolul de banca centrala, si rol de principal sprijin financiar pentru tarile supraindatorate, in special pentru Italia si Spania, precum si finantator al bancilor lovite de criza. Acest rol il submineaza bilantul financiar si, in numele interesului pentru zona euro, contravine propriului statut.
Mai socant este mandatul acordat BCE, sunt de parere analistii Le Monde. Astfel, nu se stie de ce jurisdictia sa, in cadrul uniunii bancare, ar trebui sa cuprinda 6.000 de banci din zona euro, cand ar fi fost suficient ca BCE sa supravegheze cele mai mari 20 - 30 de banci europene, lansand restul pe mana autoritatilor nationale.
In plus, guvernele sunt reticente in a conferi institutiei puterile necesare. Daca se admite faptul ca BCE se ocupa de bancile cu risc sistematic, atunci trebuie sa i se confere dreptul de a impune masuri peste capul institutiilor de reglementare la nivel national.
Responsabilitatea supravegherii fara a avea si puterea de interventie ar fi un teritoriu periculos: da senzatia unei reglementari europene, dar lasa toata puterea la mana autoritatilor nationale. Prin urmare, daca
