În noaptea de Revelion, telespectatorii Pro TV se vor întâlni cu peştișorul de aur, care le va împlini cele mai jucăuşe dorinţe. „Eu de Revelion nu dorm“ spun Andra şi Cătălin Măruţă, care împreună cu peştişorul de aur, alias Antonio Dos Santos, membru al baletului Edi Stancu, vor face o magie valabilă doar în seara de Revelion, astfel că fiecare invitat va putea fi cine visează să fie şi va putea face ce şi-a dorit tot anul să facă. Fiecare se poate juca de-a celălalt, poate face glume la modul simpatic despre felul de a fi al colegului invidiat şi despre talentul acestuia. Vedete din toate zonele de spectacol vor avea ocazia să facă haz de colegul de breaslă şi să imite haios antrenori, concurenţi, juraţi, masterchefi sau staruri în delir. Că e „Masterchef“, „Românii au talent“, „Vocea României“, „Dansez pentru tine”, „Las Fierbinţi“, „Happy Hour“ sau „Serviciul Român de Comedie“, toate vor fi aruncate în aer cu mult haz într-un joc simpatic al aparenţelor coordonat de prezentatorii programului, Andra şi Cătălin Măruţă.
Seara va fi fierbinte, pentru că peştişorul de aur va împlini multe din dorinţele arzătoare ale bărbaţilor din țara noastră. Două dintre cele mai dorite femei din România, Nicoleta Luciu şi Roxana Ionescu, vor acapara atenţia şi privirile tuturor cu un moment de strip-tease. Apetisanta Bianca Drăguşanu va avea şi ea un dans sexy care o va dezbrăca de toate secretele. Cele trei graţii - Andreea Tonciu, Simona Sensual şi Laurette - vor învăţa de la Nea Mărin un dans popular, iar în schimb vor dărui bucurie celor prezenţi printr-o coregrafie de strip-tease.
Cei trei MasterChefi de la Pro TV îi vor cere peştişorului de aur să le mai dea şi lor ocazia să gătească, pentru că destul au jurizat ce au gătit alţii. Astfel că ei vor prepara o masă de Revelion cum numai în vise poate apărea, iar juriul va fi unul amuzant de gurmand, în frunte c