Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Meteorologic vorbind, Si de Anul Nou va fi timp frumos

Publicat in Cuvantul Liber, sâmbătă 29 decembrie 2012 ·

- Social - nr. 252 / 29 Decembrie, 2012 Trebuie sa recunoastem, de Craciun 2012, am avut vreme frumoasa. Ajunul si cele doua zile de sarbatoare au avut la indemana toate ingredientele specifice iernii: zapada, temperaturi pana la minus 5 grade C si putina ceata, asa cum sta bine sezonului. Toate acestea la un loc au creat acea atmosfera de basm ce ne place noua sa invaluie Sarbatoarea Nasterii Domnului. Ne intrebam, desigur, cu totii, cum va fi vremea la cumpana dintre ani, o alta sarbatoare pe care o asteptam cu multa emotie si drag. Meteorologii nostri locali ne dau si de aceasta data vesti bune. Dupa o usoara slabire a presiunii atmosferice, care s-a soldat cu inmuierea vremii, clima incepe sa se inaspreasca din nou, chiar din cursul zilei de azi. Pe acest fond va fulgui usor, dar nu semnificativ, racirea timpului fiind mult mai pronuntata, ceea ce va permite conservarea stratului de zapada existent si accentuarea aspectului de iarna aspra. De altfel, se preconizeaza ca de Revelion temperaturile sa scada la minus 1415 grade C, la Targu-Mures si in judet, iar in depresiunile intramontane apropiate, mercurul termometrului sa atinga minus 20 de grade C. Asadar, si de Anul Nou, ca si de Craciun, aceeasi atmosfera mirifica menita sa ne incante sufletul. Cei care isi vor petrece revelionul in afara municipiului resedinta de judet se vor putea bucura si de spectacolul lunii pline, pe fondul unui cer senin si rece. Meteorologii locali sunt de parere ca la Targu-Mures in noaptea de Revelion va fi si ceata. Oricum, sa ne multumim cu ceea ce natura ne daruieste. In privinta a ceea ce facem noi pentru noi, pentru semenii nostri si pentru tara, sau proaspetii conducatori pentru intreaga natiune, momentul de cumpana dintre ani constituie un bun prilej de reflectie. Acum, la anul si la multi ani! (I.C.) - Social - nr. 252 / 29 Decembrie, 2012 Trebuie sa recunoastem, de Craciun

Articolul in Cuvantul Liber >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Crin Antonescu, despre furtul tezaurului dacic din Olanda: „O traumă. Extremiștii încearcă să profite”

HotNews acum o ora
Furtul pieselor de patrimoniu național din muzeul din Assen, Țările de Jos, reprezintă o lovitură majoră pentru identitatea culturală a României, afirmă Crin Antonescu, candidatul coaliției de guvernare la președinția României. „Este încă o traumă (

Prognoza meteo 27 ianuarie – 9 februarie 2025. Meteorologii anunță că vremea se va răci semnificativ

Libertatea acum 4 ore
Prognoza meteo ne arată cum va fi vremea în următoarele două săptămâni. Meteorologii ANM anunță ce temperaturi vor fi în regiunile din România, în intervalul 27 ianuarie - 9 februarie 2025.

Roxana Mînzatu a depus oficial jurământul în fața Curții de Justiție a UE. Ea și-a exprimat angajamentul în calitate de membră a Comisiei Europene VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
Roxana Mînzatu, reprezentantă a României și vicepreședinte al Comisiei Europene, a depus luni, 27 ianuarie, jurământul în cadrul Angajamentului Solemn al membrilor Colegiului, în fața Curții de Justiție a Uniunii Europene. Mînzatu și-a exprimat anga

Fake news dezmințit de Jandarmeria Română. Niciun jandarm nu a demisionat după ce și-a întâlnit părinții la un protest din Capitală

Ziare.com acum 3 ore
Afirmațiile recente vehiculate pe rețelele de socializare, potrivit cărora un jandarm aflat în dispozitivul de ordine publică la un miting din Capitală și-ar fi dat demisia după ce și-a întâlnit părinții la protest, sunt complet false, a anunțat lun

Crin Antonescu: Comisia de la Veneţia spune ce spunem noi toţi. Să explice încă o dată, eventual chiar reprezentanţii Curţii Constituţionale, temeiurile pe care această decizie s-a luat

News.ro acum 2 ore
Candidatul PSD, PNL şi UDMR pentru funcţia supremă în stat, Crin Antonescu, afirmă că, în opinia sa, concluziile Comisiei de la Veneţia privind anularea alegerilor prezidenţiale sunt aceleaşi cu ale societăţii româneşti, care e de părere că este nev

Calendarul ortodox – aplicație lansată de Patriarhia Română pentru telefoanele cu Android și iOS

Libertatea acum 4 ore
Patriarhia Română a lansat aplicația „Calendarul Ortodox” pentru telefoanele Samsung și iPhone, destinată românilor care doresc informații despre sărbători religioase, viețile sfinților și rânduielile liturgice zilnice, potrivit comunicatului de lun

Crin Antonescu a avut blocat postul de profesor timp de 24 de ani. L-a întrecut pe Iohannis, care l-a avut blocat 17 ani

Ziare.com acum 3 ore
Crin Antonescu, candidatul comun al coaliției PSD-PNL-UDMR la alegerile prezidențiale din 4 mai 2025, a avut blocat postul de profesor la cel mai bun liceu din Tulcea timp de 24 de ani. Este vorba de un post de profesor titular de Istorie, conform i

Comisia de la Veneția despre anularea alegerilor prezidențiale din România: „Dovedirea încălcării legii prin campanii online și social media este deosebit de dificilă”

Libertatea acum 4 ore
Comisia de la Veneția a publicat un raport detaliat cu privire la anularea alegerilor prezidențiale din România, o decizie fără precedent luată de Curtea Constituțională în decembrie 2024. Raportul subliniază nevoia de transparență și reglementări c

UPDATE - Lucian Romaşcanu (PSD) spune că pentru expoziţia de la Drents Museum nu a existat un HG, conform ordonanţei promovate chiar de ministrul Culturii: Turcan trebuie să dea urgent câteva explicaţii / Ce prevede ordonanţa/ Replica Ralucăi Turcan

News.ro acum 9 ore
Preşedintele CJ Buzău, Lucian Romaşcanu, fost ministr al Culturii, spune că pentru expoziţia de la Drents Museum, de unde au fost furate pese din Tezaurul României, nu a existat un HG, conform Ordonanţei promovate chiar de ministrul Culturii, el adă

UPDATE - Ambasadorul Republicii Moldova la Moscova, convocat la MAE rus. Reacţia Chişinăului

News.ro acum 4 ore
Rusia a anunţat luni că l-a convocat pe ambasadorul moldovean la Moscova, Lilian Darii, pentru a protesta faţă de ceea ce Ministerul rus de Externe a numit „acuzaţii nefondate” aduse ambasadorului rus la Chişinău de către un partid politic de la Chi

Vremea

București
acum

mar.

5°/14°
mie.

8°/15°
joi

8°/13°
vin.

9°/11°
Iasi
acum

mar.

2°/15°
mie.

6°/15°
joi

7°/12°
vin.

6°/10°
Constanta
acum

mar.

5°/11°
mie.

8°/13°
joi

9°/13°
vin.

9°/12°
Cluj-Napoca
acum

mar.

2°/13°
mie.

6°/11°
joi

6°/9°
vin.

5°/10°
Timisoara
acum

mar.

4°/15°
mie.

9°/14°
joi

8°/13°
vin.

7°/11°