- Cultural - nr. 252 / 29 Decembrie, 2012 Vasile cel Mare s-a nascut in Cezareea Capodochiei, din parinti credinciosi si instariti: Emilia si Vasilie, un luminat dascal al cetatii. A trait intre anii 330 - 379, in vremea imparatului Constantin si pana in zilele imparatului Valens, cel cazut in ratacirea lui Arie. Iubitor de invatatura, Sfantul Vasile a cercetat rand pe rand scolile din orasul sau - Cezareea - apoi din Bizant, ajungand la Atena, cea mai inalta scoala din timpul sau. S-a remarcat prin profunde cunostinte in filozofie, astronomie, geometrie, medicina si retorica. La Atena a legat o stransa si sfanta prietenie cu Sfantul Grigorie din Nazians, care a fost intotdeauna impresionat de inteligenta si spiritul sau profund. Sub influenta surorii sale, Macrina, Vasile s-a apropiat mai mult de Biserica. In cautarea cailor spre perfectiune, viziteaza mai multe manastiri din Egipt, Siria, Palestina si Mesopotamia, iar la intoarcerea in Pont infiinteaza o manastire pe malul Irisului. Scrierile sale din acea perioada pun bazele vietii monahale sistematice, de aceea este considerat si parintele monahismului oriental. Inaltat in scaunul de Arhiepiscop al Cezareei in anul 370, a dus o lupta apriga - prin cuvant si scris -, luminand crestinatatea si aparand dogma Sfintei Treimi, atragandu-si astfel mania imparatului Valens, sustinatorul arianismului. Sfantul Vasile este cel dintai ierarh care a intemeiat, pe langa Biserica, azile si spitale, in ajutorul celor saraci si neputinciosi, indemnandu-i pe cei bogati sa-si foloseasca avutiile in acest scop. El i-a chemat pe monahi sa se nevoiasca nu numai in folosul mantuirii personale, ci si in cel al aproapelui. S-a mutat catre Domnul in ziua de 1 ianuarie, plans de credinciosi si necredincio si, care il iubeau si il cinsteau pentru bunatatea si intelepciunea lui. La inmormantarea sa au participat, in numar foarte mare, crest