Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Românul milionar din poker îşi caută iubită la tv

Publicat in Click, sâmbătă 29 decembrie 2012 ·

Cu o avere estimată la peste 16 milioane de dolari, Daniel Negreanu (38 de ani) nu şi-a găsit încă sufletul-pereche, apelând în acest sens la o cunoscută emisiune TV din Statele Unite ale Americii.

Daniel Negreanu, născut la Toronto din părinţi români emigraţi în Canada, a devenit un star în lumea poker-ului în special datorită capacităţii sale de a anticipa la masa de joc reacţiile adversarilor. Nu la fel de bine s-a descurcat româno-canadianul în viaţa privată, cu femeile. Singurul său mariaj a durat doi ani, între 2005 şi 2007, cu americanca de origine asiatică Lori Lin Weber.

Ajuns la aproape 40 de ani, Daniel s-a săturat să doarmă singur în vila sa cu piscină din Las Vegas şi să n-aibă cu cine cheltui munţii de bani pe care-i câştigă din poker (până acum, a strâns 16,3 milioane de dolari numai din premii). Astfel, Negreanu a acceptat recent propunerea de a-şi găsi o parteneră de viaţă prin intermediul show-ului „Millionaire Matchmaker", un fel de „Burlacul" în variantă americană.

Este vorba despre a şasea ediţie a emisiunii prezentate de Patti Stanger, care va fi difuzată în Statele Unite începând cu 10 ianuarie 2013. Până atunci, în primele zile ale anului, Negreanu va fi implicat într-un nou turneu din seria PokerStars, în Bahamas, unde premiul cel mare e de 1,5 milioane de dolari.

I-a trecut prin pat şi Miss Ungaria

Ultima relaţie a lui Daniel Negreanu a fost cu frumoasa unguroaică Krisztina Polgar, câştigătoare în 2008 a titlului de Miss Hungary Earth şi mare amatoare de poker.

Cei doi s-au despărţit însă la începutul acestui an. Motivul? Daniel era agasat de insistenţa Krisztinei (26 de ani) de a se căsători şi de a avea copii.

Evelyn Ng şi Amanda Leatherman, la rândul lor implicate în turnee de poker, au fost alte două cuceriri de scurtă durată ale lui Negreanu în ultimii ani.

Articolul in Click >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România trece oficial la salariul minim european. Ce este și cum se calculează acesta

Wall-Street.ro acum 29 minute
Salariul minim brut este, în prezent de 3.300 de lei și va crește, de la 1 iulie 2024 la valoarea de 3.700 de lei. Însă, tot în această perioadă, România trece oficial la salariul minim european, prin care se asigură transpunerea în legislația națio

Avertizări de caniculă în aproape toată țara. Cod roșu, sâmbătă și duminică, pentru mai multe județe

Press Alert acum 3 ore
Avertizările de caniculă pentru ziua de sâmbătă Meteorologii au emis vineri o avertizare Cod roșu de caniculă, care vizează sâmbătă cinci județe, iar duminică opt județe și Capitala. Astfel, sâmbătă, în județele Dolj, Olt, Teleorman și sudul județel

Legea privind stabilirea salariilor minime europene, aprobată de Guvern

Ziua Constanta acum o ora
Guvernul a aprobat Legea privind stabilirea salariilor minime europene, prin care se asigură transpunerea în legislația națională a Directivei (UE) 2022/2041 din 19 octombrie 2022 a Parlamentului European și a Consiliului privind salariile minime ad

Klaus Iohannis a promulgat legea prin care toţi taţii care au calitatea de salariat, în baza unui contract sau raport de muncă, vor primi concediu paternal

News.ro acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 117/2022 pentru modificarea şi completarea Legii concediului paternal nr. 210/1999. Actul normativ prevede acordarea concediul paternal t

Roberto Baggio, bătut de hoți înarmați de față cu familia sa în propria casă! » Legenda Italiei a ajuns la spital

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Roberto Baggio (57 de ani), legendarul mijlocaș ofensiv al Italiei, a fost victima unui jaf violent alături de familia sa, joi seară, în timp ce urmărea partida de la .

Ciolacu i-a cerut ministrului de Interne să pregătească proiectul privind alegerile prezidenţiale

Mediafax acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu i-a cerut vineri ministrului de Interne să pregătească proiectul de hotărâre privind organizarea alegerilor prezidenţiale. Primul tur ar urma să aibă loc în 15 sau 29 septembrie.

Timişoara: Maşină lovită de un tramvai / Şoferul a fost rănit şi dus de urgenţă la spital

News.ro acum 2 ore
Un şofer de 51 de ani a fost rănit, după ce a pătruns cu maşina pe linia de tramvai, intrand în coliziune cu acesta. El a ieşit din parcarea unui hotel din Timişoara, când a avut loc accidentul. Poliţiştii au deschis dosar penal. ”Un bărbat, în vârs

Bărbat găsit mort într-un canal de scurgere. Polițiștii încearcă să afle cine este

Ziare.com acum 3 ore
Polițiștii au deschis o anchetă după ce cadavrul unui bărbat a fost găsit într-un canal de scurgere din Mangalia, județul Constanța. Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa au anunţat că poliţiştii din Mangalia au fost sesiz

ISU Giurgiu Minivacanța de Rusalii, în siguranță

Ziua Constanta acum 59 minute
COMUNICAT DE PRESĂ Nr. 238 din 21.06.2024 Minivacanța de Rusalii, în siguranță Pompierii vor fi la datorie în perioada 22-24 iunie a.c. Aceștia vor fi pregătiți să intervină pentru stingerea incendiilor, salvarea persoanelor implicate în diferit

ASF propune plafonarea tarifelor RCA până la 30 septembrie. Anunţul făcut de Marcel Ciolacu

Mediafax acum 3 ore
„Mă bucur că Autoritatea de Supraveghere Financiară propune oficial prelungirea plafonării tarifelor RCA până la 30 septembrie 2024. Este o măsură necesară pentru a împiedica apariţia unor dezechilibre în piaţă”, a spus Marcel Ciolacu. Acesta a anun

Vremea

București
acum

31°
vin.

21°/31°
sâm.

20°/35°
dum.

20°/36°
lun.

21°/35°
Iasi
acum

27°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/32°
dum.

19°/29°
lun.

19°/25°
Constanta
acum

27°
vin.

20°/27°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

30°
vin.

17°/30°
sâm.

18°/33°
dum.

17°/28°
lun.

18°/26°
Timisoara
acum

32°
vin.

20°/36°
sâm.

21°/39°
dum.

20°/32°
lun.

18°/31°