„În presara anului nou”
„În presara anului nou se face cercare care cereale vor rodi în anul viitor în următorul chip: Într’o strachină sau tavă se pun atâta cărbuni aprinşi, totuna de mari, câte feliuri de cereale ar să se semine şi fiecare cărbune se înseamnă ca fiind grâu, secară, etc. A doua di demineaţă se caută care cărbune are mai multă cenuşă, apoi se samănă acel fel de cereale credându-se c’acela va rodi mai mult în anul viitor. Cel care are mai puţină cenuşă să nu se samine de fel, sau foarte puţin, fiindcă se crede că puţin va rodi”.
„Gazeta Bucovinei”, Anul IV, nr. 99, Cernăuţi, Joi 15/27 Decemvrie 1894.
„Noi realizări la spitalul unificat Suceava”
„În ultimul timp, pe lîngă spitalul unificat de adulţi din Suceava a luat fiinţă o secţie de oncologie cu 20 de paturi. Secţia ORL s-a lărgit cu 20 paturi şi a fost înzestrată cu mobilierul şi utilajul necesar. La laborator a fost adus un nou microscop şi o centrifugă electrică. Spitalul a fost înzestrat cu 420 paturi. Aceste noi înfăptuiri contribuie la crearea unor condiţii mai bune de îngrijire a bolnavilor, la rezolvarea mai grabnică a cazurilor”.
„Zori Noi”, Anul X, nr. 2520, Suceava, Decembrie 1955.
„Fabrica de nutreţuri combinate”
„De curînd în judeţul nostru a intrat în funcţiune un nou obiectiv industrial: Fabrica de nutreţuri combinate de la Vereşti. Dotată cu utilaj modern, realizat în mare parte în ţară, fabrica, cu o capacitate de 120.000 tone anual, va asigura o parte din furajele necesare unităţilor din sectorul zootehnic al agriculturii”.
„Zori Noi”, Anul XXVI, nr. 7460, Suceava, Decembrie 1971.
„În presara anului nou”
„În presara anului nou se face cercare care cereale vor rodi în anul viitor în următorul chip: Într’o strachină sau tavă se pun atâta cărbuni aprinşi, totuna de mari, câte feliuri de cereale ar să se semine şi