Locul ăsta pare mort. Câțiva muncitori fără chef, haite de câini, hale cu tencuiala căzută, buruieni, sălbăticie, pustiu. E Combinatul Fondului Plastic București – odinioară fremătând de viață, astăzi o dărăpănătură din care cresc doar ziduri roase, fumurii. Și paradoxal, în ruina aceasta, ascunse privirilor de rând, se nasc comori artistice neștiute, dar premiate în străinătate și vândute, de multe ori, cu zeci de mii de euro. Căci aici, îngropat în atelierul său cald cu miros de lemn, muncește și creează sculptorul Mircea Roman. Unicul artist român care a câștigat vreodată “Oscarul mondial” în sculptură: Marele Premiu la Trienala de la Osaka (Japonia). În 1992 a fost ales el singur ca mare câștigător, dintre mii de artiști plastici din întreaga lume.

Avea doar 32 de ani pe atunci și nu-și dorea lauri. Le-a trimis japonezilor “Suflet cu bube“ mai mult să se testeze. Succesul lui a pus România pe harta mondială a sculpturii, căci Trienala era și atunci, ca și acum, cea mai înaltă competiție de gen din întreaga lume. Cel mai mare premiu la care putea visa un artist plastic. După 14 ani petrecuți în Marea Britanie, cunoscutul critic John McEwen de la “ The Sunday Telegraph ” îi aducea elogii românului: „Este un privilegiu pentru Marea Britanie ca un artist de talia lui Mircea Roman să trăiască şi să lucreze la Londra”.

A obținut valoroasa bursă Delfina din UK, a vândut, are lucrări în muzee, dar și în case ori în colecții private, a expus și pe stradă, și pe ziduri și, o vreme, “ Omul barcă “ al său, o sculptură monumentală din lemn, lungă de nouă metri, a fost expusă pe malul Tamisei, așezată orizontal pe un ponton, ca țintuită. A stat acolo un an și apoi, când primăria a încercat să elibereze zona, au sunat londonezii din vecini, cerând să pună la loc sculptura, pe motiv că nu mai pot trăi fără ea. Și așa, “ Omul barcă “ a mai stat încă u