Ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu, a declarat, duminică, la Iaşi, că a cerut Departamentului Juridic al ministerului ca din 3 ianauarie să îi prezinte situaţia fiecărei companii sau regii din subordinea instituţiei, spunând că vrea să vadă "de ce trebuie să existe atâtea societăţi sau regii".
Relu Fenechiu a afirmat, duminică, într-o conferinţă de presă susţinută la Iaşi, că a cerut Departamentului Juridic al ministerului ca începând cu 3 ianuarie să prezinte situaţia fiecărei companii sau regii din subordinea Ministerului Transporturilor.
"Vreau să văd ce s-a făcut şi de ce trebuie să existe la acest minister atâtea societăţi sau regii. Acum sunt vreo 32", a declarat Relu Fenechiu.
Ministrul Transporturilor a mai anunţat, duminică, că va prezenta o nouă organigramă a ministerului pentru că actuala organigramă este "stufoasă", după care vor fi organizate concursuri pentru toate posturile de conducere.
El a spus că a constatat existenţa unor mari deficienţe în ceea ce priveşte resursa umană, mai ales în domenii precum cel al controlului şi al fondurilor europene.
"Nu poţi face performanţă cu oameni slabi. Toţi aceştia vor fi daţi afară. După ce voi veni cu noua organigramă, organizez concursuri pentru toate poziţiile de conducere. Ştiu ce înseamnă un om performant şi un om slab. Când ceri unor oameni de la un departament nişte situaţii care fac parte din activitatea lor şi nu sunt în măsură să le prezinte, e clar că nu ştiu pe ce lume se află", a declarat ministrul Transporturilor.
El a mai afirmat că una dintre priorităţile sale este reorganizarea ministerului şi întărirea Corpului de Control al instituţiei.
Ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu, a declarat, duminică, la Iaşi, că a cerut Departamentului Juridic al ministerului ca din 3 ianauarie să îi prezinte situaţia fiecărei companii sau regii din subordine