În Transilvania, varietatea tradiţiilor de la cumpăna dintre ani este impresionantă, plină de semnificaţii tainice, multe dintre ele evocând istoria străveche a acestei părţi a României.

Trecerea în Anul Nou este prilej al unor ritualuri care îşi găsesc obârşia în tradiţii precreştine şi au rol de purificare sau de a asigura trecerea într-un an nou prosper. În cele mai multe dintre comunităţi semnificaţia religioasă a acestor tradiţii s-a pierdut acum în negura vremurilor. Astfel că, pentru oameni mult mai importantă din punct de vedere spiritual este ziua Sfântului Vasile cel Mare, celebrată în data de 1 ianuarie. Părinte al monahismului oriental, Sfântul Vasile cel Mare este unul dintre cei mai iubiţi ierarhi ridicaţi la cinstirea altarelor, venerat deopotrivă în Biserica Ortodoxă şi în cea Catolică.

La fel ca la Crăciun, Anul Nou este prilej de-a colinda casele rudeniilor şi a prietenilor. Spre deosebire însă de Crăciun, când colindele aduc vestea cea bună a Naşterii Domnului, urările de Anul Nou se referă îndeobşte la un an prosper pentru comunităţile de agricultori. De aceea, Pluguşorul este cea mai răspândită tradiţie şi are urări de tipul: “Câţi urători în tindă/ Atâţia cârnaţi pe grindă/ Câte paie pe casă/ Atâţia bani pe masă”. Multe urări ale Pluguşorului amintesc de colonizarea Daciei de către romani, în timpul împăratului Traian: “S-a sculat mai an/ Bădia Traian…”. Asocierea împăratului roman cu Pluguşorul nu este întâmplătoare. Ritualul întemeierii unui nou oraş roman cuprindea trasarea perimetrului sacru al aşezării cu ajutorul unui plug. Şi nu este exclus ca cel care a delimitat în acest fel locul sacru al viitoarei metropole romane din Dacia, Ulpia Traiana Sarmisegetuza, să fi fost chiar împăratul Traian, în calitate de Pontifex Maximus.

În Transilvania, ca în întreaga ţară, Pluguşorul are şi rolul unui ritual purificator.