Mesajul a fost trimis. Multumesc!

PTF Halmeu: Bărbați arestați după ce au atacat un polițist de frontieră (VIDEO)

Publicat in CityNews Alba, duminică 30 decembrie 2012 ·

Patru persoane s-au ales cu dosar penal după ce au agresat şi adresat injurii la adresa unor poliţişti de frontieră aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu în PTF Halmeu. Doi dintre bărbați au primit mandate de arestare preventivă pentru 29 de zile, iar ceilalți doi au interdicție de a părăsi localitatea de domiciliu.

În data de 29 decembrie, în jurul orelor 02.40, mai mulţi tineri care au consumat băuturi alcoolice la un bar din apropierea Punctului de trecere a Frontierei Halmeu, au adresat injurii şi cuvinte jignitoare la adresa unui poliţist de frontieră care se afla în exercitarea atribuţiilor de serviciu, în punctul de control acces al PTF Halmeu, un poliţist primind chiar un pumn în faţă.

Agresorul a fost imobilizat şi condus la sediul SPF Halmeu în vederea continuării cercetărilor. Acesta a fost introdus în camera de triere şi reținere administrativă, moment în care a produs mai multe daune materiale.

În timpul intervenției pentru imobilizarea celui în cauză, alte persoane au ieşit din barul respectiv, aruncând cu sticle de bere înspre poliţiştii de frontieră aflaţi la faţa locului şi rănindu-l pe unul dintre ei. Ca urmare a acestui fapt, alte trei persoane au fost încătușate şi conduse la sediul sectorului.

"Din cercetările efectuate, s-a stabilit că persoanele care au participat la altercaţie se numesc Marian L., de 31 ani, Adrian V., de 22 ani, Viorel P., de 30 ani şi Cristian G., de 22 ani, domiciliaţi în localitatea Halmeu, jud. Satu Mare.

În cauză s-a întocmit lucrare penală în care cei patru bărbaţi sunt cercetaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ultraj, ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniștii publice, împiedicare sub orice forma a organului de urmărire penală sau de menținere a ordinii publice de a-şi îndeplini obligațiile de serviciu privind legitimarea sau conducerea unei persoane la sediul poli

Articolul in CityNews Alba >>

Citeste si top 10 stiri de azi

AUR anunță că a atacat Legea austerităţii la CCR!

Ziua Constanta acum 3 ore
Alianța pentru Unirea Românilor anunță că a depus, marți, o sesizare de neconstituționalitate împotriva Legii 'austerității' (PL-x 230/2025), adoptată prin angajarea răspunderii de către Guvernul Bolojan. 'Este o lege toxică, profund nedreaptă și pr

Cseke Attila: Toate SALARIILE conducătorilor unităților din subordine și ale membrilor Consiliilor de administrație verificate și ajustate

Gandul acum o ora
Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, a anunțat că salariile managerilor și indemnizațiile din consiliile de administrație ale instituțiilor din subordinea ministerului au fost verificate și ajustate, astfel încât nicio remunerație să nu depășească v

Cod Galben de inundații în două județe!

Ziua Constanta acum 2 ore
Conform situaţiei hidrometeorologice actuale şi prognozei meteorologice pentru următoarele 24 de ore, INHGA a emis o Atenționare Hidrologică de Cod Galben, valabilă astăzi, 14 iulie, între orele 12:00 - 24:00. Potrivit hidrologilor, astfel, sunt pos

Rezultate Definitivat 2025. Notele la proba scrisă au fost publicate. Lista notelor pe toate județele / Până când se pot depune contestații

HotNews acum 2 ore
Rezultatele inițiale la examenul de Definitivat 2025, care a avut loc pe 8 iulie, au fost afișate marți în centrele de examen și pe site-ul dedicat definitivat.edu.ro, anunță Ministerul Educației. Potrivit Ministerului Educației, au fost evaluate lu

UPDATE - Protest în Piaţa Victoriei al salariaţilor din APIA, AFIR şi MIPE faţă de măsurile fiscale, care ”afectează grav capacitatea de administrare a fondurilor europene” / 2.000 de sindicalişti din întreaga ţară / De ce protestează - FOTO / VIDEO

News.ro acum 3 ore
Salariaţi din mai multe instituţii protestează, marţi, în Piaţa Victoriei, faţă de măsurile fiscale din primul pachet, despre care afirmă că ”afectează grav capacitatea de administrare a fondurilor europene”. Sindicaliştii, parte din Blocul Naţional

Trump: „Sunt dezamăgit de Putin, dar nu am terminat-o cu el” / Președintele american a vorbit în interviul pentru BBC și de un „mare gentleman”

HotNews acum 5 ore
Președintele american Donald Trump a declarat într-un interviu telefonic pentru BBC că este dezamăgit de Vladimir Putin, dar nu a închis relația cu liderul de la Kremlin. Întrebat dacă are încredere în liderul rus, președintele Statelor Unite a răsp

Imagini surprinzătoare cu Nicușor Dan, într-un avion low-cost. Cine îl însoțea pe președintele României

Cancan acum 52 minute
Președintele României, Nicușor Dan, a fost recent observat călătorind într-o manieră surprinzător de discretă, alegând o cursă aeriană low-cost pentru o deplasare privată către Milano. Pasagerii prezenți la bord au recunoscut prezența șefului statul

Ministrul Finanțelor anunță că nouă șefi din ANAF au fost schimbați din funcție

Ziua Constanta acum 4 ore
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, anunță marți dimineață că noua conducere a ANAF a schimbat din funcție nouă dintre cele 15 persoane cu funcții de conducere la Antifraudă București, de la adjunctul general până la inspectorii șefi de serviciu

Primăria Arad a sesizat poliția după ce 17 arbori ar fi fost găuriţi cu burghiul şi otrăviţi cu sare pentru a fi tăiaţi

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Poliţiştii fac cercetări după ce Primăria Arad a depus o plângere penală pentru că 17 arbori din centrul oraşului ar fi fost găuriţi cu burghiul şi otrăviţi intenţionat cu sare pentru a se usca, acum

Metroul şi străzile din New York, inundate după o ploaie torenţială

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare La zece zile după ploile torenţiale din Texas, precipitaţii puternice au lovit din nou, luni, Statele Unite, de data aceasta în nord-estul ţării, provocând inundaţii în anumite zone din New Jersey şi

Vremea

București
acum

33°
mar.

20°/35°
mie.

21°/35°
joi

19°/32°
vin.

17°/31°
Iasi
acum

32°
mar.

19°/32°
mie.

18°/30°
joi

16°/27°
vin.

14°/26°
Constanta
acum

33°
mar.

20°/33°
mie.

21°/29°
joi

20°/25°
vin.

18°/25°
Cluj-Napoca
acum

29°
mar.

16°/29°
mie.

17°/27°
joi

14°/21°
vin.

12°/22°
Timisoara
acum

32°
mar.

20°/32°
mie.

19°/30°
joi

16°/24°
vin.

13°/29°