România trebuie să îşi îmbunătăţească imaginea în faţa investitorilor de pe pieţele financiare internaţionale pentru ameliorarea percepţiei de risc de ţară, reducerea CDS-ului (credit default swap) şi accesarea unor împrumuturi externe mai ieftine, se arată în studiul 'Rata de schimb de echilibru şi factorii săi - cazul României', realizat pentru Comisia Naţională de Prognoză (CNP).
'România trebuie să vină rapid cu un set de proiecte economice majore credibile (privatizări de succes, construcţia unor autostrăzi, inclusiv în parteneriat public-privat, modernizarea unor aeroporturi, anunţarea unui mare investitor străin într-un domeniu cu potenţial de export, semnarea unui contract cu un mare operator turistic european etc.), care să abată atenţia investitorilor de la mediul politic spre cel economic', se arată în document.
Potrivit studiului, la data de 4 octombrie 2012, România avea al 15-lea cel mai mare CDS, respectiv 285 de puncte de bază pentru cotaţia la 5 ani, cea mai lichidă de pe pieţele financiare.
'Chiar dacă ţări precum Portugalia, Slovenia, Spania, Ungaria, Italia, Irlanda sau Dubai erau considerate de către investitori mai riscante decât România în acel moment, există spaţiu suficient pentru îmbunătăţirea percepţiei de risc de ţară. În acest sens, Ministerul Finanţelor Publice ar trebui să intensifice eforturile pentru includerea României într-un indice al pieţelor emergente dezvoltat de o mare bancă de investiţii din lume pentru facilitarea fluxurilor de capital în România şi trecerea de la categoria frontier markets la emerging markets în ceea ce priveşte plasamentele bursiere. Ponderea redusă a nerezidenţilor în deţinerile de obligaţiuni de stat şi certificate de depozit în lei emise de Ministerul Finanţelor Publice (sub 10% din stocul total de instrumente de debit în lei în luna iulie 2012) lasă loc suficient pentru o creştere