Un grav accident de circulaţie a avut loc în urmă cu puţine momente la intrarea în localitatea clujeană Căşeiu. Din primele informaţii, şase persoane au fost rănite.
O persoană aflată în stare de ebrietate a ţâşnit pe şosea, în dreptul localităţii Căşeiu, în calea unui microbuz care circula dinspre Dej spre Baia Mare. Pentru a evita o tragedie, şoferul microbuzului a tras puternic de volan dreapta, iar autovehiculul a ajuns în şanţul de pe marginea drumului.
Din primele informaţii, în microbuz se aflau 9 persoane, între care 3 copii cu vârste de până la 5 ani. Dintre acestea, şase au avut nevoie de îngrijiri medicale.
La faţa locului au ajuns pompierii, mai multe ambulanţe din Dej şi Gherla, dar şi un echipaj SMURD.
Bărbatul care se crede că este vinovat de producerea accidentului a fost reţinut de poliţişti pentru declaraţii. Poliţiştii criminalişti continuă cercetările la faţa locului pentru a stabili cu exactitate cauzele producerii accidentului.
UPDATE: Toate cele 9 persoane din microbuz au fost rănite.
Conform medicilor, răniţii vor fi ţinuţi sub supraveghere însă viaţa lor nu a fost pusă în pericol. Aceştia vor fi supuşi unor investigaţii suplimentare.