A vrut să oprească glonţul cu capul. Nu i-a ieşit preluarea. Două luni în comă, trei ani în scaun cu rotile. Dar Fernando Caceres va ieşi, din nou, la joc

“Prinţule, ia de o reţine p-asta. Ştii bancu’ ăla cu schiorul? Cică un Tomba dintr-ăsta o ia pe arătură, dă nas în nas cu un copac şi tre’ să-i amputeze doctorii cracii. A doua zi de dimineaţă, prietenii lui se aşază lîngă pat şi-i glăsuie aşa: «Cavalere, două veşti: prima-i naşpa, a doua-i miez. Or’ să-ţi amputeze picioarele, da’ ţi-am găsit cumpărător pentru clăpari!». Ai notat-o sau o repet?”.

Aşa zice că e şi el în acest moment. “Vestea bună-i că scap de scaunul cu rotile, aia rea, că-l dau altcuiva care are nevoie de el”. Pe perete odihneşte un calendar cu mîţe. Şi nişte date tăiate. Ţine AMR-urile pînă va merge pe propriile picioare. “Să mor, am venit pe teneşi şi am ieşit pe rotile”. Glumeşte non-stop. “Mamă, ştii cît i-am tras la poartă lui Sfîntu Petru? Două luni! Pe tăbliţa aia de la capu’ patului scrijeliseră la ceilalţi pacienţi numa’ eliptice: rujeolă, fractură, pneumonie. La mine înjghebaseră o propoziţie. Simplă. E ÎN COMĂ!”.

A pierdut un ochi, a rămas cu o viaţă

Pe 1 noiembrie 2009, în suburbiile din Buenos Aires, au vrut să-i fure maşina. Ploua. Patru i-au apărut în cale. A frînat. “De unde era să ştiu, ce dracu, doar nu treceam peste ei?”. Mare lucru nu mai ţine minte. Doar că n-a vrut s-o dea, ei n-au vrut să renunţe. Glonţul care i-a perforat ochiul drept s-a oprit în baza craniului. L-au dus la spital, la Ramon Carrillo. A doua zi, piaristul de colo zicea doar aşa. “Pacientul Fernando Caceres, cunoscut drept El Negro, se află în comă profundă. Viaţa lui se află în mîinile lui Dumnezeu şi în cele ale medicilor!”. Din patru, doi erau minori. Prinşi şi condamnaţi.

“Chavalito, bagă aşa în compunerea aia a ta. Ceea ce mi s-a întîmplat mie nu se poate numi loterie, aş