Ierusalimul este un vechi oraş aşezat în Orientul Mijlociu, din regiunea istorică Palestina (pentru evrei şi creştini „Ţara Sfântă” sau „Ţara lui Israel”), considerat de atunci şi până azi un oraş sfânt pentru toţi adepţii din Iudaism, Creştinism şi Islam. Cele trei religii ale cărţii constituie pentru bătrânul oraş un fel de „buric” al pământului şi, în acelaşi timp, provoacă adânci şi crude rivalităţi între israelieni, palestinieni şi creştini.

Cam prin anul 1010 î.Hr., cel de-al doilea rege al evreilor, David, a cucerit oraşul Şalem, pe atunci cetate a populaţiei canaanene, înrudită cu evreii unde şi-a stabilit capitala. Oraşul, care a devenit cunoscut mai târziu ca Ieruşalaim sau Ieruşalem – Ierusalim, a devenit un important centru religios, politic, economic şi administrativ al regatului evreiesc antic. Regele Solomon, descendent direct al regelui David, a construit în Ierusalim primul Templu al poporului evreu şi un minunat palat regal.

În anul 586 î.Hr. Nabucodonosor II, rege al Babilonului, cucereşte Ierusalimul, distruge Templul, palatul regal şi zidurile sale de apărare. Mare parte din populaţia evreiască a fost deportată în Babilon. După căderea Babilonului, în anul 519 î.Hr., mulţi evrei din familiile deportate revin la vechile vetre sfinte. Evreii au refăcut zidurile oraşului şi ridică cel de-al doilea Templu al evreilor.

După scurgerea aproape a două sute de ani, mai precis în anul 332 î.Hr., Alexandru cel Mare a cucerit oraşul fără luptă şi a permis evreilor să-şi continue cultul şi ritualul religios. Regele Antiochos al IV-lea (175-163 î.Cr.) numit Epiphanes, în anul 168 î.Hr. jefuieşte şi profanează templul din Ierusalim. Se spune de către contemporanii lui că, jefuirea templelor sfinte era profesiunea sa de căpătâi. Istoricul grec Polybios menţionează în lucrarea sa „Istoria lumii”, că Antiochus al IV-lea „a jefuit cele mai mult