A fost 2012 un an politic special? Există o tentaţie de a acorda mai multă importanţă unei anumite perioade, mai ales în momentul festiv în care ea ia sfîrşit, şi poate acesta este motivul pentru care unii văd 2012 ca pe un an politic istoric, de cotitură, care va inaugura ceva nou etc.

Iar faptele par să îndreptăţească o astfel de perspectivă. 2012 a început cu manifestaţii cu adevărat “istorice”, în sensul că din anii 90 încoace nu au existat manifestaţii propriu-zis politice (exceptînd, deci, manifestaţiile sindicale, mitingurile electorale cu oameni aduşi organizat etc.) mai importante, şi ca amploare şi impact, şi ca noutate a mesajului. Din punctul meu de vedere, manifestaţiile din ianuarie trecut au fost primele manifestaţii din România contemporană în care s-a strigat, sub diverse forme, pentru egalitate. Nici măcar în anii ‘90 nu s-a cerut asta.

Am avut apoi prima moţiune de cenzură adoptată şi primul guvern picat astfel, de fapt, în mod evident, tot o consecinţă a manifestaţiilor din ianuarie. Referendumul nu a fost în sine o premieră, dar bulversarea pe care a produs-o el cam a fost, şi cu siguranţă a fost ceva nou ca modul în care politicienii români se supun (în parte involuntar, în parte din comoditate şi interes) voinţei politice a Vestului să devină atît de pe faţă. Traian Băsescu s-a lăsat cu totul în seama protectorilor lui occidentali, iar Victor Ponta a ajuns să i se spună la Bruxelles exact ce trebuie să facă, fără nici o opţiune reală de a refuza.

Marea majoritate formată la alegerile de luna aceasta este şi ea o premieră pentru ultimele două decenii. În consecinţa ei, au apărut imediat şi vocile îngrijorate care avertizau faţă de un aparent declin al democraţiei deja produs, sau măcar faţă de posibilitatea ca puterea să aibă de acum înainte tendinţe dictatoriale. Dar sînt toate aceste premiere relevante? S-a produs anul aces