Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Salvatorii minieri au adus la suprafaţă cadavrele celor cinci persoane din mina din Maramureș

Publicat in Monitorul de Cluj, duminică 30 decembrie 2012 ·

Salvatorii minieri au reuşit, sâmbătă după amiază, să aducă la suprafaţă trupurile celor cinci persoane decedate în mina Valea Roşie-Borzaş. Cauza probabilă a decesului pare a fi lipsa oxigenului din galeria minei.

Purtătorul de cuvânt al Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Maramureş, Dan Bucă, a declarat pentru Agerpres că salvatorii minieri veniţi special pentru această intervenţie din Petroşani au reuşit după mai bine de opt ore de muncă să scoată la suprafaţa trupurile neînsufleţite ale celor cinci persoane care au intrat în mina Valea Roşie-Borzaş pentru a căuta fier vechi.

Autorităţile locale au intrat în alertă după ce pe telefonul unic de apeluri de urgenţă 112 s-a primit în seara zilei de 28 decembrie, la orele 20.44, un apel care sesiza dispariţia, într-o galerie amplasată în cartierul Valea Borcutului din municipiul Baia Mare, a cinci persoane. Galeria cunoscută de către localnici sub denumirea 'Gura Neamţului', respectiv 'Borzaş', era dezafectată.

Prefectul Sorin Rednic a fost informat despre situaţia de urgenţă apărută, iar în calitate de preşedinte al Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă a dispus deplasarea echipelor de intervenţie la faţa locului.

"Având în vedere complexitatea intervenţiei de salvare a unor persoane aflate în subteran s-a apelat la sprijinul salvatorilor minieri de la 'Salvamin Petroşani'. Sunt oameni specializaţi în acest gen de intervenţii, dotaţi cu echipamente speciale şi antrenaţi pentru acest tip de acţiuni. S-au depus eforturi şi s-a făcut tot ceea ce este posibil omeneşte pentru a se acţiona operativ în scopul de a scoate persoanele aflate în subteran. Salvatorii minieri au fost escortaţi de poliţie pentru a ajunge cât mai rapid la faţa locului. În primele ore ale dimineţii au sosit la locul producerii situaţiei de urgenţă 14 salvatori minieri", a spus pre

Articolul in Monitorul de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ce spune Marcel Ciolacu după ce Crin Antonescu şi-a suspendat candidatura la prezidenţiale

News.ro acum 6 ore
Liderul PSD, premierul Marcel Ciolacu, a declarat pentru Digi24, după ce Crin Antonescu a anunţat că îşi suspendă candidatura la alegerile prezidenţiale, că va discuta cu acesta săptămâna viitoare. ,,Nu am vorbit cu domnul Antonescu. Mai mult ca sig

Ultimatum dat de Crin Antonescu lui Marcel Ciolacu și Ilie Bolojan: „Dacă mai aveți vreo treabă cu mine, mă căutați. Dacă nu, nu”

Libertatea acum 2 ore
Crin Antonescu le-a transmis un mesaj clar lui Marcel Ciolacu (PSD) și Ilie Bolojan (PNL), anume că dacă aceștia îl vor cu adevărat candidat comun la alegerile prezidențiale din acest an, atunci să îl caute.

Prima voce din PSD care reacționează la autosuspendarea lui Crin Antonescu: A fost un candidat de rezervă

HotNews acum 8 ore
Eurodeputatul PSD, Vasile Dîncu, a declarat la o zi după ce Crin Antonescu a anunțat că pune pe pauză candidatura sa la Cotroceni că fostul lider PNL a fost ales candidat comun pentru alegerile prezidențiale pe fondul șocului provocat de rezultatele

Scorul pe care Călin Georgescu îl are într-un sondaj comandat de Nicușor Dan pentru alegerile prezidențiale

HotNews acum 11 ore
Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a oferit duminică detaliile unui sondaj de opinie pe care l-a comandat și despre a spus că a măsurat atât nivelul de încredere și notorietatea de care beneficiază unii politicieni, dar și intenția de vot a

Mișcarea Hamas a fost de acord să elibereze 34 de ostatici în „prima fază” a unui acord cu Israelul

Libertatea acum 2 ore
Un responsabil al Hamas a declarat duminică pentru AFP că mișcarea islamistă palestiniană este pregătită să elibereze 34 de ostatici israelieni, ținuți captivi în Fâșia Gaza, în „primă fază” a unui acord cu Israel.

Accident grav pe pârtia din staţiunea Buşteni. O turistă a fost lovită de o sanie VIDEO

Ziare.com acum 8 ore
Un accident grav s-a produs, duminică, 5 ianuarie, pe pârtia din staţiunea Buşteni de pe Valea Prahovei. O femeie a suferit un traumatism al coloanei vertebrale şi pierderea temporară a stării de conştienţă, după ce a fost lovită de o sanie. Acciden

Elena Lasconi: „Marcel Ciolacu și protectorul lui, Klaus Iohannis, se joacă de ceva vreme cu democrația din România”

Libertatea acum 6 ore
Președintele USR, Elena Lasconi, a lansat un atac dur la adresa președintelui PSD, Marcel Ciolacu, și a președintelui României, Klaus Iohannis, afirmând că aceștia „se joacă de ceva vreme cu democrația din România”. 

România ar fi intrat în incapacitate de plată fără Ordonanța „trenuleț”, susține Ilie Bolojan

Libertatea acum 6 ore
Ilie Bolojan, liderul PNL și președintele Senatului, a afirmat că România ar fi intrat în incapacitate de plată fără Ordonanța „trenuleț”. Dacă nu s-ar fi adoptat aceste măsuri, deficitul ar fi ajuns la 11-12%, a spus Bolojan la televiziunea Digi 24.

Femeie în scaun cu rotile, tâlhărită de 3 minori în Cluj

Libertatea acum 11 ore
Un incident șocant a avut loc în Cluj-Napoca, conform relatării Monitorul Cluj. O femeie în scaun cu rotile a fost victima unei tâlhării comise de trei minori cu vârste între 11 și 13 ani.

Conservatorii din Austria sunt pregătiți să negocieze cu extrema dreaptă pentru a forma un guvern de coaliție

Libertatea acum 2 ore
Conservatorii austrieci au declarat duminică că sunt pregătiți să intre în negocieri cu extrema dreaptă pentru a forma un nou guvern, o întoarcere politică după eșecul negocierilor de coaliție cu liberalii și social-democrații, potrivit AFP.

Vremea

București
acum

-0°
lun.

-0°/7°
mar.

4°/10°
mie.

5°/12°
joi

7°/13°
Iasi
acum

lun.

-1°/8°
mar.

4°/10°
mie.

7°/15°
joi

7°/14°
Constanta
acum

-1°
lun.

-1°/9°
mar.

6°/11°
mie.

8°/13°
joi

9°/11°
Cluj-Napoca
acum

lun.

-1°/5°
mar.

3°/8°
mie.

7°/12°
joi

6°/11°
Timisoara
acum

lun.

4°/10°
mar.

6°/13°
mie.

7°/13°
joi

7°/14°