Se încheie în curând încă un an, iar majoritatea dintre noi ne gândim măcar cu speranţă la ceea ce ne aduc zilele care urmează, reunite în calendar sub numărul 2013. Este vremea în care fiecare dintre noi ne recapitulăm ce am făcut bine şi ce am putea îmbunătăţi, în care familiile şi prietenii se reunesc pentru a-şi împărtăşi poveşti şi îşi fac planuri pentru ceea ce o să fie.
Este momentul în care ne readucem aminte o parte dintre obiceiurile împământenite despre „ce este bine şi ce nu este bine să faci în noaptea dintre ani”. Fie că petreceţi cu familia, cu prietenii, acasă sau în localuri ori cabane închiriate, în locuri exotice sau pur „mioritice”, vă reamintim superstiţiile cunoscute, legate de această perioadă.
În noaptea de Revelion se schimbă vechiul cu noul, anul „bătrân” este înlocuit cu unul nou, „tânăr”, iar dorinţele pentru bunăstare, fericire şi sănătate se regăsesc în cazul fiecăruia dintre noi.
Obiceiuri, tradiţii, superstiţii despre ce „este bine” să faci de Anul Nou:
- fetele nemăritate pun într-un vas cu apă busuioc, o ramură de măr şi o monedă, pentru a visa în noaptea respectivă pe cel cu care „le este sortit” să se căsătorească;
- în noaptea de Revelion, la ora 00.00 sau imediat după, ţineţi aproape ce doriţi mai mult pentru anul viitor: bani pentru bunăstare, persoana iubită pentru noroc în dragoste, paharul cu şampanie pentru veselie;
- noaptea de Revelion trebuie petrecută cu zgomot, pentru alungarea spiritelor rele;
- gândiţi-vă la o dorinţă, în noaptea de Revelion ar avea cele mai multe şanse să se împlinească şi purtaţi ceva roşu, pentru noroc;
- pe masa de Anul Nou să fie o ramură de vâsc, pentru a atrage norocul; recomandate, ca feluri de mânare de consumat în noaptea de Revelion, sunt preparatele din carne de porc şi linte;
- prima persoană care vă bate la uşă în prima zi din an trebuie