Mai mulţi admiratori ai lui Beyonce vor avea ocazia să fie alături de aceasta pe scenă, în februarie, la spectacolul pe care artista îl va susţine în pauza celei de 47-a ediţii a celebrei competiţii de fotbal american Super Bowl, informează contactmusic.com.
Pepsi a anunţat, vineri, o competiţie pentru cei mai înfocaţi fani ai artistei, în urma căreia cei mai norocoşi dintre aceştia vor avea ocazia să o prezinte pe cântăreaţă, la spectacolul pe care ea îl va susţine pe 3 februarie. Astfel, fanii sunt rugaţi să trimită fotografii cu ei, urmnd ca 50 dintre aceste fotografii să fie folosite într-o reclamă ce va rula înaintea concertului. Mai mult, unul dintre cei care vor împărţi scena cu Beyonce, va avea şansa de a o prezenta pe aceasta la începutul spectacolului.
Data limită pentru cei care vor să îşi vadă fotografia în spotul Pepsi este 19 ianuarie, iar pentru cei care vor să o prezinte pe artistă, 11 ianuarie. Canalul ESPN a anunţat în octombrie că Beyonce, în vârstă de 31 de ani, va fi cea mai tânără artistă din ultimii zece ani care va cânta la finala Super Bowl.
Anul trecut, a 46-a ediţie a Superbowl a fost urmărită de 111,3 milioane de telespectatori, aceasta fiind o audienţă record. Spectacolul din 2011 a fost asigurat de Madonna.
Cântăreaţa americană Beyonce a încheiat cu compania de băuturi răcoritoare Pepsi un contract de sponsorizare în valoare de 50 de milioane de dolari pe an.
Artista americană va apărea în noua campanie publicitară a grupului Pepsi, care va fi lansată la începutul anului 2013, dar şi pe o ediţie limitată de cutii de băuturi răcoritoare. Totodată, Pepsi va sponsoriza o serie de proiecte iniţiate de Beyonce, în cadrul unui parteneriat creativ.
Noul contract de colaborare dintre Beyonce şi Pepsi va intra în vigoare cu ocazia show-ului pe care artista americană îl va susţine în pauza galei Super Bowl 2013 - fina