Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Obama: Atacul armat de la Newtown, „cea mai rea zi a preşedinţiei mele"

Publicat in Antena 3, duminică 30 decembrie 2012 ·

Preşedintele Statelor Unite Barack Obama a declarat că atacul armat comis într-o şcoală primară din Newtown, în urmă cu 15 zile, reprezintă „cea mai rea zi a preşedinţiei" sale şi a promis din nou măsuri în cadrul luptei împotriva violenţelor implicând arme de foc, relatează AFP. citată de Mediafax.

„A fost cea mai rea zi a preşedinţiei mele. Şi nu vreau ca acest lucru să se repete", a declarat Obama, într-un interviu difuzat duminică de postul de televiziune NBC, referindu-se la masacrul soldat cu 26 de morţi, inclusiv 20 de copii cu vârste de şase-şapte ani, în acest oraş din statul Connecticut.

Obama, care l-a însărcinat pe vicepreşedintele Joe Biden să acţioneze în vederea unor consultări şi să prezinte recomandări până la sfârşitul lui ianuarie, a promis că îşi va utiliza toată influenţa politică în acest dosar extrem de sensibil în Statele Unite, unde dreptul de a purta arme este garantat de Constituţie.

„Va exista, oare, o rezistenţă? Absolut. Problema este, deci, să vedem dacă suntem suficient de afectaţi de ceea ce s-a întâmplat, pentru ca acest lucru să nu devină unul dintre acele episoade de rutină care atrage multă atenţie timp de două săptămâni, după care dispare", a adăugat preşedintele.

„Însă nu aşa îl resimt", a continuat Obama, care s-a declarat totodată „sceptic" cu privire la o propunere a puternicului grup de lobby al producătorilor de arme, NRA, privind postarea de santinele înarmate la fiecare instituţie şcoală americană.

Preşedintele Statelor Unite Barack Obama a declarat că atacul armat comis într-o şcoală primară din Newtown, în urmă cu 15 zile, reprezintă „cea mai rea zi a preşedinţiei" sale şi a promis din nou măsuri în cadrul luptei împotriva violenţelor implicând arme de foc, relatează AFP. citată de Mediafax.

„A fost cea mai rea zi a preşedinţiei mele. Şi nu vreau ca aces

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mii de mașini blocate în porturile UE din cauza tarifelor impuse de Trump. Portul Anvers-Bruges, transformat în parcare uriașă

Adevarul acum o ora
Mii de autoturisme, camionete și utilaje grele destinate exportului către SUA stau blocate în porturile Uniunii Europene, după ce președintele american Donald Trump a impus taxe vamale majore.

Şeful Pentagonului reduce desfăşurarea controversată de trupe în Los Angeles / „Acest lucru s-a întâmplat pentru că locuitorii din Los Angeles au rămas uniţi şi puternici”

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Secretarul american al Apărării, Pete Hegseth, a ordonat retragerea a 2.000 de trupe ale Gărzii Naţionale din Los Angeles, reducând aproximativ la jumătate desfăşurarea controversată de forţe din ora

Trump, se declară în favoarea publicării unor elemente ”credibile” din dosarul Epstein, încercând să stingă un scandal care ia amploare, după ce Departamentul Justiţiei şi FBI au anunţat într-un memorandum că nu a fost asasinat şi că n-au găsit nicio ”listă” a ”clienţilor”

News.ro acum 7 ore
Preşedintele american Donald Trump a încercat marţi să stingă un scandal care ia amploare, în centrul căruia se află dosarul Epstein, declarând că, în cazul existenţei unor elemente ”credibile” despre acest finanţist şi reţeaua sa exploatare sexuală

Tanczos Barna, despre tensiunile din coaliţie: Încă nu s-a ajuns la ceartă, sunt doar mesaje

HotNews acum 8 ore
Vicepremierul Tanczos Barna susţine că încă nu s-a ajuns la ceartă între partidele de la guvernare, ci sunt „doar mesaje”, relatează News.ro. El crede că se vor găsi soluţii de compromis în coaliţie, iar PSD nu va părăsi guvernarea. „Încă nu s-a aju

Ilie Dumitrescu a găsit marea problemă, după ce a văzut pe teren în Inter D'Escaldes - FCSB: „E clar”

Gazeta Sporturilor acum 40 minute
Fostul internațional Ilie Dumitrescu a analizat , în manșa a doua a turului 1 preliminat Champions League. Campioana României s-a calificat mai departe datorită victoriei cu 3-1 din prima manșă. În turul 2 va da peste Shkendija, campioana Macedoniei

Călin Georgescu nu scapă de controlul judiciar. Care sunt restricțiile pe care trebuie să le respecte fostul candidat la președinție

HotNews acum 11 ore
Călin Georgescu rămâne sub control judiciar în dosarul în care este judecat pentru declaraţiile sale în care a promovat idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, a decis marţi Tribunalul Bucureşti, informează Agerpres.

Premiile Emmy 2025: Serialul „Severance”, marele favorit. Care sunt cele mai importante nominalizări

HotNews acum 7 ore
Nominalizările pentru ediția 77 a premiilor Primetime Emmy – cea mai importantă distincţie a televiziunii – au fost dezvăluite marţi, scrie News.ro. Thriller-ul psihologic „Severance”, de la Apple TV+, a fost cel mai nominalizat serial, înregistrând

Pensiile și salariile cresc într-un singur scenariu. Termenul înaintat de vicepremierul Tanczos Barna

HotNews acum o ora
Vicepremierul Tanczos Barna a afirmat marți seara, la Antena 3 CNN, că înghețarea salariilor și pensiilor din sectorul public este o măsură temporară și că, dacă România își stabilizează situația financiară, există posibilitatea unei indexări în a d

Tesla lansează Model Y în India, la un preţ de 70.000 de dolari, testând piaţa locală

News.ro acum o ora
Tesla a debutat oficial pe piaţa indiană, unde a lansat SUV-ul electric Model Y la un preţ de pornire de 69.770 de dolari, potrivit site-ului companiei. Preţul este considerabil mai mare decât pe alte pieţe majore – în Statele Unite, acelaşi model p

Google semnează un acord de 3 miliarde de dolari pentru energie hidro în SUA, cel mai mare parteneriat corporativ de acest tip din lume

News.ro acum 2 ore
Google a încheiat un acord istoric pentru a asigura până la 3 gigawaţi de energie hidro în SUA, în cel mai mare contract de achiziţie de energie curată de acest tip încheiat vreodată de o companie, a anunţat marţi gigantul tehnologic, citat de Reute

Vremea

București
acum

24°
mie.

21°/37°
joi

17°/30°
vin.

15°/30°
sâm.

18°/33°
Iasi
acum

22°
mie.

18°/31°
joi

17°/22°
vin.

14°/25°
sâm.

15°/29°
Constanta
acum

22°
mie.

21°/36°
joi

20°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

16°/34°
joi

15°/20°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/25°
Timisoara
acum

19°
mie.

19°/28°
joi

15°/23°
vin.

15°/27°
sâm.

16°/33°