Oraşul Borşa, ca în fiecare an, adună în preajma Sărbătorilor de Iarnă zeci de turişti dornici să schieze şi să se simtă bine într-un cadru de neuitat.
Pentru 20 de lei de persoană turiştii pot urca cu telescaunul şi pot schia în voie. Peisajele sunt de vis, tocmai bune de imortalizat şi de trimis la prieteni.
Raluca şi Nicu sunt doi tineri stabiliţi de câţiva ani în Londra (UK). Ei sunt doi dintre cei care au ales să îşi petreacă Sărbătorile de Iarnă în judeţul Maramureş.
„Am auzit la Londra, prin nişte prieteni comuni, de aceste locuri din Maramureşul istoric ca sunt de vis şi am zis să venim şi noi încoace să vedem cum e, să ne distrăm... Crăciunul l-am petrecut la Bârsana, iar de Revelion am zis că urcăm la pârtia de schi de la Borşa Complex. Pe care am găsit-o foarte frumoasă, oamenii sunt foarte primitori şi e foarte frumos totul. Zăpadă este, sunt condiţii bune de schiat”, a declarat Raluca.
Ofertele de Revelion sunt bogate, astfel încât turiştii să aibă de unde alege. Pachetele oferite turiştilor pleacă de la 450 lei de persoană şi pot ajunge până la 2000 lei.
Pentru cei care nu ştiu, la Borşa se practică ski-ul pe pârtii situate la 1200-1500 m altitudine. Zona este extrem de bogată în atracţii turistice, de la celebra Cascada Cailor, la prima trambulină natural amenajată de sărituri cu skiurile unică în Europa până la Rezervaţia Pietrosul Rodnei.