Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pizza margherita, denumită după o regină italiană?

Publicat in Adevarul, duminică 30 decembrie 2012 ·

Adorată în jurul lumii pentru simplitatea ei, legenda spune că pizza margherita a fost „botezată” după o regină italiană. Dar un specialist de la Institutul Umbra din Perugia pune la îndoială provenienţa denumirii preparatului.

Deşi s-a unit cu nordul Italiei în 1861, sudul Peninsulei încă plângea după independenţă în 1889. În anul respectiv, regele şi regina Italiei au decis să facă o vizită în Napoli, fosta capitală a Regatului de Sud, pentru a intra în graţiile supuşilor din partea joasă a Cizmei.

Legenda spune că regina, în timp ce stătea în Palatul Capodimonte din Napoli, s-a îmbolnăvit din cauza preparatelor rafinate franceze care alcătuiau alimentaţia de bază a chipurilor regale din Europa acelor vremuri.

A decis să-l cheme pe cel mai renumit bucătar din Napoli, Raffaele Esposito, şi l-a rugat să-i prepare trei pizze la fel în bucătăria regală.

Cum nu îi plăcea pizza marinara, pentru că avea usturoi, nici pizza Napoli, pentru că era pregătită cu anşoa, bucătarul a pus pe cele trei pizze doar sos de roşii, mozzarella şi busuioc.

Raffaele Esposito şi-a denumit noul variantă de pizza „Margherita”, după numele reginei, care a fost atât de încântată de preparat încât a insistat ca bucătarul să pună însemnul regal pe localul său - „Pizzeria Brandi”. La câteva zile după, regina Margherita i-a trimis şi un bilet de mulţumire lui Esposito care este şi astăzi expus pe un perete al Pizzeriei Brandi, transmisă din generaţie în generaţie.

Steagul Italiei pe pizza Margherita

Deşi astfel spune legenda, jurnaliştii de la BBC News au decis să investigheze cazul şi să caute prin arhivele de la Napoli.

Primul semn de suspiciune că provenienţa numelui pizzei este mai degrabă un mit a apărut pe fondul coincidenţei cromatice a preparatului: roşu de la roşii, alb de la mozzarella şi verde de la busuioc, aceleaşi culori ca ale drapelulu

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SUA Incident grav în East Hollywood! Peste 20 de răniți după ce un vehicul a intrat în mulțime

Ziua Constanta acum 2 ore
Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intrat în mulțime în East Hollywood sâmbătă dimineața, potrivit Departamentului de Pompieri din Los Angeles. Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intr

Salina Praid nu mai poate fi salvată, spune ministrul Mediului

HotNews acum 3 ore
Întrebarea nu este dacă se va prăbuși tavanul Salinei Praid, ci când și cât de rapid, spune ministra Mediului, Diana Buzoianu. Ea acuzat că „au fost mai multe instituţii alte statului care au aşteptat să se întâmple dezastrul, până când s-a ajuns la

Portul din Barcelona va reduce capacitatea terminalelor de croaziere până în 2030, din cauza turismului excesiv

G4Media acum 37 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Portul din Barcelona, cel mai aglomerat port de croaziere din Europa, îşi va reduce capacitatea de operare a terminalelor de pasageri până în 2030, în contextul în care autorităţile locale încearcă s

O nouă lege iniţiată de deputatul Silviu Vexler, atacată la CCR de Nicușor Dan: Sunt încălcate principii constituţionale / Ce prevede actul normativ

HotNews acum 2 ore
Preşedintele Nicuşor Dan a sesizat Curtea Constituţională în legătură cu modificări la legea privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor, prin care se sancţionează, ca în cazul preoţilor, exercitarea fără drept a profesiei şi de „ra

Atenție dacă mergeți în Bulgaria! Se interzice circulația autocamioanelor cu masa mai mare de 20 de tone în 9 regiuni

Ziua Constanta acum 4 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Bulgaria asupra faptului că, în perioada 21-25 iulie a.c., în intervalul orar 13:00-21:00, pe fondul temperaturilor ridicate, ci

Ministrul Mediului - Interzicerea centralelor de apartament de către UE este un fake news

Ziua Constanta acum 2 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a declarat, sâmbătă, că informațiile apărute în mediul online privind interzicerea centralelor de apartament de către Uniunea Europeană reprezintă un fake news, precizând că nu există o decizie la nivel european p

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea lui Felix Baumgartner: „Prima luptă pierdută”

HotNews acum 7 ore
Mihaela Rădulescu a postat un nou mesaj pe rețelele de socializare, în care spune că partenerul său de viaţă, Felix Baumgartner, a murit făcând ceea ce iubea cel mai mult – zburând – într-un loc în care merseseră pentru a treia oară, cu ea care îl ț

Dominic Fritz, „concluzii din culise” după vizita în Germania, unde a mers cu Nicușor Dan: „M-a amuzat cum unii dinozauri ai diplomației au ridicat sprâncenele”

HotNews acum 6 ore
Liderul USR, Dominic Fritz, care l-a însoțit în Germania pe președintele României, le răspunde unor „dinozauri ai diplomației” care „au ridicat sprâncenele”, după selfie-ul făcut în avion, în drum spre Berlin, și spune că „trebuie să se schimbe radi

Trei județe din sudul României, sub Cod Galben de caniculă!

Ziua Constanta acum 7 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben de caniculă și disconfort termic ridicat pentru trei județe din ssudul țării. Potrivit ANM, avertizarea este valabilă în intervalul 20 iulie, ora 12 – 21 iulie, ora 10. Astfel, d

Polonia investighează o întrerupere a sistemului de control al traficului aerian

Ziarul Financiar acum 2 ore
Serviciile poloneze investighează o întrerupere a sistemului de gestionare a traficului aerian, declară sâmbătă purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne al ţării, citat de Reuters. „Ofiţeri ai Agenţiei de Securitate Internă colectează informa

Vremea

București
acum

31°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/35°
lun.

23°/39°
mar.

25°/42°
Iasi
acum

25°
sâm.

17°/26°
dum.

17°/31°
lun.

18°/34°
mar.

21°/38°
Constanta
acum

26°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/30°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

25°
sâm.

15°/25°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/32°
Timisoara
acum

29°
sâm.

16°/29°
dum.

19°/36°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°