In timpul celor mai crancene batalii ale ostasilor nostri pe pamantul sovietic, slujitorii altarului s-au aflat si ei in prima linie, ducand greul luptelor alaturi de camarazii lor, insufletindu-i si imbarbatandu-i, oferindu-le pilde si conducand prin propriul exemplu.
De multe ori au impartasit aceeasi soarta, varsandu-si sangele pe huma rece a stepelor rusesti.
Cipron Partenie, episcopul armatei romane in timpul razboiului, rememora cu reverenta faptele acestor oameni care si-au pierdut vietile pe aceste taramuri indepartate, dar vorbea si de cei mutilati pe veci de ororile razboiului sau care picasera in mainile inamice.
In timpul anilor interbelici
Temelia organizarii clerului ostasesc a fost pusa insa cu mult mai devreme, de inaltul decret emis pe 20 iulie 1921. Ca urmare, este infiintat un inspectorat al preotimii militare, avand in frunte un episcop, ales in Sfantul Sinod de ceilalti arhierei de comun acord cu ministrul de razboi.
Este creat cate un birou al inspectoratului la fiecare corp de armata, ce coordona la randu-i birourile diviziilor. In capatul acestui lant ierarhic se afla preotul militar, cu rang de capitan, ce avea in grija cate un regiment.
Preotii militari in urgiile luptelor
Incet-incet lumea s-a scufundat in mocirla razboiului, slujitorii altarului fiind si ei chemati sa le fie ostasilor calauza de-a lungul acestui drum primejdios.
Dupa infrangerile suferite in Basarabia si nordul Bucovinei, in urma campaniei incepute pe 22 iunie 1941, sovieticii sunt impinsi dincolo de Nistru de armatele romane.
Operatiunile pe Frontul de Est nu sunt oprite aici si este pregatita trecerea Nistrului. Duhovnicii Diviziei a III-a Infanterie se randuiesc ca pe 1 august sa boteze trupele aflate in Chisinau, care aveau in scurt timp sa intalneasca inamicul in
