Mesajul a fost trimis. Multumesc!

ULTIMA ORĂ: O gravidă şi fatul său au murit la Spitalul Judeţean din Focşani

Publicat in Monitorul de Vrancea, duminică 30 decembrie 2012 ·

O femeie de 37 de ani și pruncul său au decedat aseară la Secția de Ginecologie a Spitalului Județean. Femeia, care era din Bolotești, a ajuns la spital în jurul orei 19.00, cu o sarcină la termen, în 40-41 de săptămîni. La ceva timp după ce a fost consultată de medicul de gardă și dusă în camera de travaliu, femeia a început să se simtă rău, acuzând o senzație de sufocare.

Medicul de gardă, Ioan Plăcintă, ne-a declarat că aceasta a început să facă crize convulsive și și-a pierdut cunoștința, drept urmare la fața locului a ajuns medicul de gardă din Secția de Anestezie și Terapie Intensivă a spitalului, care a început să îi aplice manevre de resuscitare și reanimare. Din păcate, acestea nu au dat rezultat, iar la ora 20.55 a fost declarat decesul. Medicii bănuiesc că femeia ar fi suferit un embolism pulmonar amniotic, practic lichidul amniotic a urcat prin vasele de sânge și a ajuns la plămâni.

Trupul neînsuflețit al femeii a fost transportat la SML Vrancea, pentru efectuarea necropsiei, care va stabili cu exactitate cauza decesului. “O femeie de 37 de ani cu sarcină la termen. Avea trei copii acasă și șapte avorturi. A ajuns la spital la ora 19.00, eu am consulat-o la 19:35, pentru că eram de gardă și operam o extrauterină. Am vazut-o, avea 5 centimetri dilatație, membranele s-au rupt la examinare, practic era în travaliu și avea o canitate crescută de lichid amniotic. S-a dat jos de pe masă, s-a dus la patul din sala de travaliu. Nu punea nicio problemă. La 20: 30 face o criză de sufocare cu senzație de lipsă de aer, cu cianoză de la brâu în sus, cu convulsii tonico-clonice, spume la gură și își pierde cunoștința. Imediat se deplasează medicul Cîrstea de la ATI cu echipa sa și îi aplică manevre de resuscitare și reanimare. I se face masaj cardiac, este intubată, conectată la monitor de funcții vitale și i se administrează medicație specifică. Din

Articolul in Monitorul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Video Care băutură îți pătează mai mult dinții: cola, ceaiul, cafeaua sau vinul roșu. Rezultatele neașteptate ale experimentului

Adevarul acum 3 ore
Un dentist a făcut un experiment pentru a afla care dintre cele patru băuturi, ceaiul, cafeaua, cola și vinul roșu, pătează cel mai mult dinții. Acesta a susținut că a fost „șocat” de rezultate.

Un nou seism în România. Ce magnitudine a avut?

Ziua Constanta acum 3 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,5 s-a produs luni seara, în data de 13 ianuarie 2025, la ora locală 19:08, în zona seismică Vrancea, județul Buzău, potrivit informațiilor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământulu

Un bărbat a furat trei picioare amputate de la Spitalul Cantacuzino din București și a pierdut unul dintre ele pe stradă, în timp ce fugea

Libertatea acum 15 minute
Bărbatul a sărit gardul de la Spitalul Cantacuzino din București și a furat trei picioare amputate, dintre care unul a fost găsit, ulterior, pe stradă, de un medic. Incidentul a avut loc, vineri, 10 ianuarie, dar poliția a fost anunțată trei zile ma

Doi polițiști din Botoșani, grav răniți, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir

Ziua Constanta acum 2 ore
Doi polițiști din Botoșani au fost grav răniți, luni seară, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir, incidentul având loc pe un drum județean, în localitatea Vorona Mare, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență

Ilie Bolojan, despre criticii lui Iohannis din PNL: „E foarte simplu când cineva e la final de carieră să te apuci să dai în el”

Adevarul acum 27 minute
Ilie Bolojan a afirmat că, de-a lungul anilor, Klaus Iohannis a mai avut critici în interiorul PNL, dar președintele liberalilor subliniază că aceia care l-au criticat atunci nu sunt cei care îl critică acum.

Zelenski anunță că a discutat cu Macron despre trimiterea de militari străini în Ucraina

Ziare.com acum 30 minute
Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski a anunțat luni, 13 ianuarie 2025, că a discutat cu omologul său francez, Emmanuel Macron, despre susţinerea Ucrainei şi despre o eventuală ”desfăşurare de continente” militare străine în Ucraina, o idee evo

Marius Tucă Show începe marți, 14 ianuarie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: H. D. Hartmann

Cancan acum 2 ore
Invitatul zilei este H. D. Hartmann, profiler și analist. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și live pe TikTok ”Tineți aproape!”

Marcel Ciolacu propune un proiect de reorganizare teritorială

Ziua Constanta acum 9 ore
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni că își dorește ca în sesiunea parlamentară care va începe în luna februarie să fie elaborat un proiect de lege de reorganizare administrativ-teritorială a României, iar pentru a lucra la acest proiec

Biden susţine ultimul discurs de politică externă al mandatului său

Mediafax acum 2 ore
Discursul va evidenţia „eforturile administraţiei sale de a consolida poziţia Americii şi de a conduce lumea", conform declaraţiei oficiale. Se aşteaptă ca Biden să abordeze conflictul din Orientul Mijlociu, inclusiv eforturile sale de mediere pentr

Luminiţa Odobescu, fost consilier al lui Klaus Iohannis şi fost ministru de Externe, este noul consilier al lui Marcel Ciolacu

Adevarul acum 2 ore
Potrivit deciziei publicate în Monitorul Oficial, Luminiţa Odobescu, fost ministru de Externe şi fost consilier al preşedintelui Klaus Iohannis, va fi noul consilier al prim-ministrului.

Vremea

București
acum

lun.

0°/5°
mar.

-1°/2°
mie.

-2°/2°
joi

-1°/4°
Iasi
acum

-1°
lun.

-1°/1°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/2°
joi

-3°/2°
Constanta
acum

lun.

1°/5°
mar.

0°/3°
mie.

-1°/4°
joi

0°/5°
Cluj-Napoca
acum

-5°
lun.

-5°/0°
mar.

-5°/0°
mie.

-6°/-1°
joi

-6°/0°
Timisoara
acum

-1°
lun.

-1°/3°
mar.

-3°/3°
mie.

-3°/1°
joi

-3°/2°