În 2012, România a fost discutată în cancelariile străine din multe motive care nu ne fac cinste. De la bătaia pe sfântul scaun de la Bruxelles, la vizita inopinată a lui Philip Gordon, cu prima escală la garajul preşedintelui suspendat, şi până la o prestaţie generală a delegaţiei noastre în Parlamentul European sau o regresare la imaginea de ţară din primele zile ale democraţiei post-decembriste - nu au fost vremuri prea bune.

Nu ar fi rău, deci, ca în anul care vine să ne spălăm mai mult imaginea şi mai puţin rufele murdare în faţa lumii. Nu ar strica deloc nici dacă am învăţa să privim dincolo de graniţele noastre, la marile evenimente din străinătate. Din păcate, încă nu am înţeles, ca naţiune, că politica externă şi politicile internaţionale ne afectează, mai devreme sau mai târziu, pe toţi, că pe un continent atât de federalizat precum al nostru şi într-o lume globalizată totul e şi de interes intern.

Pentru a privi spre 2013, însă, trebuie să ne amintim de 2012. Am avut cu toţii parte de un an al alegerilor. Dacă în România s-a lăsat orice speranţă la intrarea în secţia de votare şi s-a votat cu ură, un vot eminamente negativ, în multe alegeri din lume s-a votat şi cu speranţă la un "ceva" mai bun, cu pasiune şi cu o poziţie pentru curente actuale (vezi austeritate versus creştere, în Europa).

Vladimir Putin s-a întors, în martie, de unde nici nu am putea spune că a plecat. Alegerile din Rusia de anul acesta au animat ca niciodată mişcarea protestatară, care s-a unit în jurul unor chipuri-simbol, de la bloggerul Navalnîi, la fetele din Pussy Riot, pentru a-i spune lui Vladimir că vor altceva de la el.

Iunie a fost o lună ameţitoare în plan internaţional. Francois Hollande l-a învins pe Nicolas Sarkozy la prezidenţialele din Franţa, o victorie care a pus punct politicii "bling bling" à la française. Din păcate, după bucuria de a f