Mesajul a fost trimis. Multumesc!

2012, anul insolvenţelor

Publicat in CityNews Alba, luni 31 decembrie 2012 ·

Mic.ro, Hidroelectrica, Tnuva, Pagini Aurii sau Romstrade, o serie de dezvoltatori imobiliari şi alte peste 15.000 de firme de diverse categorii nu şi-au mai putut plăti datoriile în acest an şi au fost nevoite să ceară insolvenţa, iar o parte dintre ele au încetat definitiv activitatea.

Valoarea medie a cifrei de afaceri a firmelor insolvente în 2012 este cu 34% mai mare decât cea a firmelor care au intrat în incapacitate de plată anul trecut.

Anul a început cu un faliment care a atras atenţia. În primele zile din ianuarie producătorul de lactate Tnuva România, cu acţionari israelieni, a cerut declanşarea procedurii de insolvenţă. Firma înregistrase "pierderi masive", iar operaţiunile au fost închise. Tnuva investise din 2005 în România aproximativ 60 de milioane euro.

Tot în ianuarie, Tribunalul Bucureşti a aprobat cererea de intrare în insolvenţă a firmei BRC Business Group, dezvoltatorul complexului rezidenţial Citadella Titan, cu peste 200 de apartamente şi finanţat de BCR.

În ultima zi din ianuarie instanţa a aprobat intrarea în insolvenţă a firmelor Staff Collection şi Corssa, care operează în România reţelele de magazine House of Art, Fox, Levis şi Eponge.

Omul de afaceri Dinu Patriciu a început probabil cel mai negru an din viaţa sa pe 1 februarie, când magazinele Minimax Discount şi Macro au cerut insolvenţa la Tribunalul Ilfov. În acel moment, toate cele 58 de magazine ale lanţului erau deja închise, la doar un an şi jumătate din momentul în care Patriciu a intrat în acţionariat.

Printre cei 40 de creditori care au depus dosare împotriva Minimax Discount se numărau Dorna Lactate, Covalact, Vel Pitar, Scandia, Romaqua Group (Borsec), Transilvania General Import-Export, Ocean Fish, DR. Oetker, Herlitz sau Cafea Fortuna.

Minimax a avut în 2010 pierderi de 14,5 mil. lei (3,5 mil. euro) şi datoriile companiei se ridicau la fin

Articolul in CityNews Alba >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Cîţu: „Multinaţionalele plătesc mai mult decât companiile româneşti.”

Mediafax acum 3 ore
Florin Cîţu a afirmat, în cadrul emisiunii „Ai aflat! cu Ionuţ Cristache”, că multinaţionalele sunt principalii contribuabili la bugetul statului român, atât prin impozitele pe profit, cât şi prin contribuţiile salariale. În acelaşi timp, fostul pre

UPDATE-Uniunea Europeană anunţă un buget de 2.000 de mld. € în perioada 2028-2034, cu mult mai mare decât cel curent, de 1.200 mld. €. Ursula von der Leyen salută ”cel mai ambiţios buget propus vreodată”. Însă bugetul Politicii Agricole Comune scade

News.ro acum 5 ore
Comisia Europeană (CE) a prezentat miercuri o propunere a unui buget aferent perioadei 2028-2034 în valoare de 2.000 de miliarde de euro, mai mare decât cel din perioada precedentă, anunţă comisarul european al Bugetului Piotr Serafin, care prevede

Informări publice - 17 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum 16 minute
Aqua Blue Developer SRL anunţă, cu data de 01.08.2025, începerea lucrărilor de construire pentru proiectul situat în jud. Braşov, loc. Tărlungeni, Str. Meşterul Manole, nr. 27, în baza Autorizaţiei de Construire nr. 128 din 05.06.2025, emisă de Prim

INCENDIU puternic la celebrul festival Tomorrowland. Scena principală a evenimentului a luat foc

Gandul acum 6 ore
Un incendiu puternic a cuprins scena principală a festivalului Tomorrowland, iar pompierii au intervenit de urgență la fața locului pentru a evita extinderea acestuia. Incendiul a cuprins scena principală de la locul de desfășurare a festivalului, î

Cseke Attila, ministrul Dezvoltării: Consolidarea seismică a clădirilor, PRIORITATEA ZERO pentru București

Gandul acum 4 ore
Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, declară că prioritatea în dezvoltare pentru Bucureşti trebuie să fie consolidarea seismică a clădirilor din Capitală. ”Ministerul Dezvoltării are buget record în acest an, chiar şi în climatul economic actual, în

Mercenarii lui Horațiu Potra mai stau o lună în arest, în timp ce liderul grupării este de negăsit

HotNews acum 5 ore
Mandatele de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea condusă de Horațiu Potra au fost prelungite pentru 30 de zile, a dispus miercuri Înalta Curte de Casație și Justiție (IICJ). Este vorba de Ioan Lup, Andrei Florin Lup și Manfre

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 13 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

Marius Tucă Show începe joi, 17 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 5 ore
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Grindeanu: Ce-o fi fost în mintea domnului Pîslaru? Să aibă curaj şi să le spună clar românilor dacă domnia sa consideră că proiectele începute nu mai trebuie finalizate. Pentru că din declaraţiile sale aşa pare

G4Media acum 5 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, miercuri, că deja se circulă pe multe dintre tronsoanele de autostradă despre care „unii spun că nu vor mai fi construite”, transmite Agerpr

Trapperul Albert NBN, amendat de jandarmi, după prestația de la Festivalul Beach, please!

Ziua Constanta acum 10 ore
Trapperul Albert NBN a primit trei amenzi de câte 1000 de lei pentru „încălcarea unor norme de convieţuire socială”, în urma prestației acestuia la festivalul „Beach, Please!” „Referitor la informațiile apărute în spațiul public cu privire la compor

Vremea

București
acum

20°
joi

18°/34°
vin.

15°/30°
sâm.

19°/33°
dum.

21°/37°
Iasi
acum

19°
joi

18°/30°
vin.

16°/25°
sâm.

15°/27°
dum.

17°/33°
Constanta
acum

20°
joi

20°/30°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/27°
dum.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

16°
joi

12°/23°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/26°
dum.

17°/32°
Timisoara
acum

17°
joi

12°/20°
vin.

14°/27°
sâm.

16°/33°
dum.

20°/38°