Condiţiile climatice dificile din ultimii ani au început să schimbe percepţia fermierilor români asupra agriculturii. Dacă în urmă cu câteva decenii mulţi nici nu-și imaginau că se poate semăna direct în mirişte sau că pot fi efectuate concomitent mai multe lucrări agricole, astăzi, agricultura conservativă este un subiect la ordinea zilei, având adepţi chiar şi la noi.
Conceptul de agricultură conservativă a pătruns de ceva vreme şi în România. Dacă la început a prins, în general, la marile exploataţii, în timp, au început să devină interesaţi şi fermierii de dimensiuni medii, mai ales că specialiştii îi tot avertizează că trebuie să se aştepte în permanenţă la situaţii „atipice“, cum ar fi ploile excesive sau alte calamități. Chiar dacă pe termen scurt ar putea fi un impediment faptul că productivitatea este mai mică - drept urmare şi profiturile -, beneficiile pe termen lung sunt cu mult mai importante. În primul rând, se reduce degradarea solului, la fel şi emisiile de dioxid de carbon, iar, în plus, volumul de muncă din partea agricultorilor este cu mult mai mic.
Principiile pe care se bazează agricultura conservativă sunt reducerea lucrărilor agricole (chiar fără arătură) sau semănarea directă în mirişte, rotaţia optimă a culturilor şi reţinerea resturilor vegetale pe sol (acestea sunt tocate şi lăsate pe pământ). Trebuie ţinut însă cont de specificul solului, fiind recomandat ca agricultorii să apeleze la ajutorul consultanţilor, deoarece este vorba de o tehnologie complexă. Practic, este schimbat întregul sistem de producţie, de la rotaţia culturilor, utilajele agricole folosite până la administrarea fertilizanţilor. Bazele agriculturii conservative au fost puse de americani, care au realizat primele cercetări încă de prin anii 1950. Conceptul s-a răspândit însă pe întregul mapamond, la sfârşitul anului 2010, suprafeţele agricole lucrate î
