Cu fiecare zi ce trece, se mai scurge din clepsidra un pic din timpul ce ne-a fost dat sa-l traim pe acest pamânt, într-o viata daruita noua de Dumnezeu întru frumusete, bucurie, întelegere, iubire si iertare…
“Viata este darul lui Dumnezeu pentru noi. Modul în care o traim este darul pe care noi il facem lui Dumnezeu”, spunea unul dintre cei mai mari artisti ai lumii, Michelangelo Buonarotti.
Am ajuns iarasi la rascruce de ani, acum la vreme de bilant a unui an ce tocmai se încheie, un an care ne-a supus unor încercari parca tot mai grele, un an în care fortele raului ne-au hartuit parca si mai mult, înclestându-se în jurul nostru ca tentaculele unei caracatite. Traim într-o lume tot mai încremenita în patima si desertaciune, iar omul, care a facut din sine rostul sau ultim încredintându-se puterii si bogatiei lumesti, nu mai este el însusi, nu mai traieste în comuniune cu divinitatea. Situatia în care se gaseste omenirea în momentul de fata, respectiv marea criza prin care trece si care a cuprins toate palierele vietii, de la cel economico-financiar pâna la cel moral-spiritual, devenind o criza globala, nu este altceva decât rezultanta fara tagada a creatiei umane din care lipsesc cele mai importante repere ale existentei sale invocate în Epistola Întâi catre Corinteni a Sfântului Apostol Pavel, despre care am amintit si în mesajul meu de Craciun, si fara de care, nimic nu e, nimic nu suntem…
Era vorba despre Iubire, Nadejde si Credinta…
Si mai grav este faptul ca omul zilelor noastre, nu numai ca nu se mai iubeste pe sine, dar nu îl mai iubeste nici pe Dumnezeu si nici pe aproapele sau, invatatura Sfântului Nicolae Velimirovici fiind una mai mult decât clara, umana: “Daca izvoarele credintei sunt tulburi, si râurile sunt tulburi, pentru ca asa sunt izvoarele si asa sunt râurile vietii multor, ale foarte multor oameni din vremile n
