Juca ruleta rusească la 14 ani, iar la bătrâneţe a stat faţă în faţă cu un tren care venea spre el până în ultima clipă. Sunt amintirile regizorului Sergiu Nicolaescu, cel care recunoaşte că a întâlnit moartea de multe ori şi a supravieţuit, informează România TV. Acum, actorul se află în stare gravă la spital după o operaţie de peritonită.
Sergiu Nicolaescu a avut o viaţă palpitantă. Experienţele regizorului cu armele au început încă din copilărie.
“Când aveam 14-15 ani, era o joacă. Mă jucam cu revolverul respectiv, nu mai ştiam nici unde este pus cartuşul… şi îl duceam la tâmplă şi apăsam. Să ne fie clar: cine mă crede, mă crede, cine nu mă crede, să fie sănatos!”, a spus Nicolaescu într-un interviu recent.
Regizorul spune că toată viaţa lui i-a plăcut să fie implicat în astfel de “jocuri”.
“Şi acum câţiva ani, trei ani, venea spre mine o locomotivă cu un tren, eu fiind pe mijlocul căii ferate. M-am uitat la tren, la locomotivă, care se apropia, se apropia şi… mi-a plăcut. Ce vreţi să fac, am şi eu o fire! (…) În ultima clipă, absolut ultima clipă, când locomotiva mi-a atins hainele, am sărit. Lucruri de genul acesta am făcut şi voi face toată viaţa mea…”, spune Nicolaescu.
Această atitudine l-a ajutat să depăşească multe momente grele, spune Sergiu Nicolaescu, mai ales în timpul operaţiei dificile recente pe care a suferit-o.
“Eu învinsesem tot ce am întâlnit în viaţă şi am întâlnit moartea de multe ori, o câştigasem. Aveam încredere! Până la urmă am învăţat să merg, am învăţat să vorbesc. Şi m-am întors la munca mea!”, spune regizorul.
Citeste mai mult pe RTV.NET
Juca ruleta rusească la 14 ani, iar la bătrâneţe a stat faţă în faţă cu un tren care venea spre el până în ultima clipă. Sunt amintirile regizorului Sergiu Nicolaescu, cel care recunoaşte că a întâlnit moartea de multe ori şi a supravieţuit, informează Româ