Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Charlie Sheen îşi prezintă scuzele pentru afirmaţii homofobe

Publicat in Mediafax, luni 31 decembrie 2012 ·

Actorul Charlie Sheen şi-a prezentat scuze pentru că a folosit un limbaj homofob la o la o petrecere care a avut loc vineri, cu ocazia lansării noului său bar.

Fostul protagonist al seriei "Doi bărbaţi şi jumătate / Two And a Half Men" a fost filmat în timp ce făcea afirmaţii jignitoare la adresa persoanelor cu orientare homosexuală, în timpul petrecerii de inaugurare a unui bar de pe acoperişul hotelului El Ganzo din Cabo San Lucas, potrivit contactmusic.com.

Făcând referire la incident, Sheen a declarat pentru site-ul TMZ.com: "Nu am dorit să fac rău nimănui şi îmi cer scuze dacă cineva s-a simţit jignit de afirmaţiile mele". Însă sinceritatea lui Sheen a fost imediat pusă la îndoială întrucât acesta a adăugat că a dorit să spună altceva, dar că a pronunţat greşit şi în loc de "maggot" ( "excentric" -n.r.) a spus "faggot" ("homosexual", în argoul american - n.r.).

La evenimentul de lansare a barului au mai participat rockerul Slash şi primarul oraşului Los Angeles AntonioVillaraigosa.

Actorul Charlie Sheen a avut numeroase probleme personale şi profesionale în ultimii ani şi s-a confruntat cu dependenţa de droguri şi de alcool, a fost acuzat de agresarea fostei soţii, a fost concediat din serialul TV "Doi bărbaţi şi jumătate/ Two And a Half Men" şi a făcut câteva declaraţii publice jignitoare la adresa foştilor şefi.

Însă, începând din toamna anului trecut, Sheen a început să îşi pună ordine în viaţă. A apărut în talk show-uri pentru a vorbi în public despre problemele sale, şi-a rezolvat disputa cu foştii lui şefi, producătorii serialului "Doi bărbaţi şi jumătate", şi a început să joace rolul unui psihiatru care are numeroase probleme în show-ul "Anger Management". Acest serial a debutat pe postul de televiziune prin cablu FX în luna iunie.

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Buletinul de vot pentru turul al doilea al alegerilor prezidențiale 2025, validat de BEC

Ziua Constanta acum o ora
Biroul Electoral Central (BEC) a validat vineri, 9 mai 2025, buletinul de vot, pe care se regăsesc numele lui Nicușor Dan și George Simion. Decizia vine după ce Curtea Constituțională a validat rezultatul primului tur al scrutinului prezidențial. As

Cinci lucruri neașteptate despre noul Papă, Leon al XIV-lea: a fost grădinar, dar și un jucător de tenis „formidabil”

Libertatea acum 33 minute
Când Papa Leon al XIV-lea a pășit pe balconul Bazilicii Sfântul Petru, puțini dintre cei adunați în piață știau detalii despre cardinalul Robert Francis Prevost. Însă, în cele câteva ore de la anunțul Vaticanului privind noul Papă, au început să ias

A început campania electorală pentru turul al doilea al alegerilor prezidențiale / Ce reguli trebuie să respecte candidații

HotNews acum 3 ore
Campania electorală pentru turul doi al alegerilor prezidențiale a început vineri, pe 9 mai, după ce Curtea Constituțională a României a validat primul tur de scrutin. Campania se termină pe 17 mai la ora 07:00, iar finala prezidențială va avea loc

VIDEO Donald Trump, complimente pentru Ursula von der Leyen: „Este cu adevărat fantastică”. Reacția șefei Comisiei Europene

HotNews acum 3 ore
Preşedintele american Donald Trump a declarat joi că speră să se întâlnească cu „fantastica” preşedintă a Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, în contextul creşterii tensiunilor comerciale dintre Statele Unite şi UE, relatează vineri AFP. „Este

Viktor Orban l-a citat pe George Simion într-un mesaj despre alegerile din România. „Complet de acord”

HotNews acum o ora
Afirmațiile făcute de George Simion despre „Europa națiunile” în dezbaterea prezidențială de joi seară au fost citate de premierul maghiar Viktor Orban într-un discurs susținut vineri care a fost publicat pe contul oficial de X. „Ieri, în timpul dez

Măsura luată de Ungaria după ce Ucraina a arestat pentru prima dată doi agenți care spionau pentru spionajul militar ungar

Libertatea acum o ora
Ministrul de externe al Ungariei, Peter Szijjarto, a anunțat vineri expulzarea a doi diplomați ucraineni, în replică la arestarea a doi presupuși spioni ungari în Ucraina, relatează agențiile de presă Reuters și AFP, preluate de Agerpres.

Maia Sandu a anunțat: „Eu personal îl voi vota pe Nicușor Dan”. Cum explică votul mare al moldovenilor

HotNews acum 3 ore
Prezența mare la vot la secțiile din Republica Moldova deschise pentru primul tur al alegerilor prezidențiale din România arată că cetățenii au perceput acut riscurile cu care se confruntă România și cu care s-a confruntat și țara lor în trecut, a e

Criza politică din România ar putea afecta finanțarea externă a țării, avertizează S&P

HotNews acum 6 ore
Criza politică din România și posibilele întârzieri în răspunsul politic la dezechilibrele economice de după colapsul guvernului de coaliție ar putea submina unele surse de finanțare externă, a apreciat S&P Global, compania mamă a firmei de rating S

Ilie Bolojan, MESAJ de Ziua Europei: România este parte din proiectul european și trebuie să continuăm acest drum

Gandul acum 6 ore
„România este parte din proiectul european și trebuie să continuăm acest drum”, a afirmat președintele interimar Ilie Bolojan, într-un mesaj transmis vineri, de Ziua Europei. „Dragi români, dragi tineri, astăzi, de Ziua Europei, trebuie să vorbim de

Zelenski anunţă că un summit cu liderii europeni are loc sâmbătă

G4Media acum 2 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunţat vineri că un summit cu liderii europeni aliaţi ai Kievului va avea loc sâmbătă în Ucraina, potrivit unui comunicat publicat pe site-ul Preşedinţiei de la Kiev, transmite News.ro. Susține G4Media. C

Vremea

București
acum

15°
vin.

13°/17°
sâm.

8°/13°
dum.

8°/21°
lun.

8°/17°
Iasi
acum

vin.

8°/11°
sâm.

5°/17°
dum.

6°/9°
lun.

4°/14°
Constanta
acum

16°
vin.

13°/17°
sâm.

10°/12°
dum.

9°/16°
lun.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

12°
vin.

6°/13°
sâm.

3°/15°
dum.

5°/11°
lun.

5°/13°
Timisoara
acum

17°
vin.

7°/17°
sâm.

6°/17°
dum.

7°/18°
lun.

5°/16°