A fost un an greu, în care instabilitatea economică a României a fost dublată de cea politică. Începutul anului 2012 ne-a prins sub guvernarea Boc, a cincea sau a șasea, nici el nu mai știe. Nemulțumirea oamenilor pe fondul reducerii salariilor bugetarilor cu 25%, impozitarea pensiilor, creşterea TVA la 24%, desfiinţarea a sute de spitale, introducerea co-plăţii în sistemul sanitar, dar și comportamentul ostentativ al unei părți a clasei politice românești, în special a celor aflați la putere, a unor oameni de afaceri din proximitatea guvernării, a unor persoane afiliate lumii interlope, a unor factori de decizie din administrația centrală și locală care au sfidat legile și regulile au explodat în cele din urmă. Pentru prima dată după Revoluție, oamenii au ieșit în stradă mânați de sentimentul nedreptății.

Protestele au debutat într-o serie de oraşe transilvănene (Cluj-Napoca, Târgu Mureş, Sibiu) şi au avut ca principală temă susţinerea medicului Raed Arafat, iniţiatorul reţelei publice de urgenţă SMURD şi cel obligat să demisioneze din funcţia de subsecretar de stat în Ministerul Sănătăţii, după o dispută televizată cu Traian Băsescu privind adoptarea noii legi a sănătăţii. Protestul a luat amploare, în mod vizibil, odată cu retragerea proiectului de lege a Sănătăţii de către premierul Emil Boc la cererea lui Traian Băsescu. Mişcările de protest din România se înscriu și în logica unor acţiuni de protest ce au cuprins întreg Occidentul şi regiunile aflate în vecinătatea acestuia. Acţiunile protestatare anticapitaliste din Statele Unite (Occupy Wall Street), manifestaţiile de stradă din Lumea Arabă, acţiunile civice ale Indignados din Spania ori protestele împotriva regimului lui Vladimir Putin din Rusia.

Pe fondul presiunii străzii, Emil Boc se dă bătut și demisionează. Acesta declara că a decis să depună mandatul Guvernului pentru „a detensiona situația s