Ne despartim de, probabil, cel mai dens an trait de romani din 1989 incoace. Patru guverne (Boc, Ungureanu, Ponta 1, Ponta2), doua randuri de alegeri, o suspendare, un referendum, o criza politica cu implicatii internationale chiar mai grave decat cele interne, o agonica luna august care ne-a adus la marginea Europei si chiar a lumii civilizate.
N-am sa detaliez fiecare dintre aceste evenimente, le stim cu totii prea bine. Esentialul nici macar nu consta in firul lor epic sau in deznodamantul fiecaruia dintre ele. Esential este ca fiecare dintre ele a scos la iveala cu eficienta turnesolului vulnerabilitati majore ale societatii romanesti.
Am aflat in primul rand cat de fragil este statul de drept din Romania, stat de drept care fara o interventie externa de o fermitate fara precedent in UE nu ar fi supravietuit furiei verii. Comisia de la Venetia a confirmat ca cele intamplate atunci au fost "problematice din punct de vedere democratic si al statului de drept".
Si totusi, societatea romaneasca nu le-a resimtit si sanctionat ca atare decat in mica masura. Asta arata ca valorile democratiei nu sunt asimilate nici dupa 23 de ani. Asta arata ca statul de drept este vulnerabilizat in primul rand de mentalitatea cetatenilor sai, iar principalii sai gardieni nu sunt beneficiarii sai interni, ci strainatatea.
Chiar si echilibrul post electoral de acum, garantat printr-un acord intre presedinte si premier, acord straniu pentru o tara cu adevarat europeana, este tot o consecinta a faptului ca UE si SUA nu-si mai permit sa ne lase de capul nostru, pentru a nu le provoca pagube si mai mari.
Am avut ocazia sa descoperim cu stupoare ca nu suntem autoguvernabili, nu avem nici luciditatea, nici respectul pentru valorile fundamentale fara de care nu putem tine singuri corabia pe linia de plutire. De cate ori avem ocazia, ca
