Jocurile Olimpice de iarnă din 2014 de la Soci (Rusia) se apropie cu paşi mari, iar speranţele ca România să obţină cel puţin un rezultat notabil sunt la fel de sumbre ca şi la precedentele ediţii. De fapt, România nu a reuşit nici în acest ciclu olimpic să ridice vreun sportiv capabil să se lupte pentru podium la niciuna din cele 15 discipline incluse în programul olimpic.
Biatlonul va fi, probabil, şi la Soci proba care suscită cel mai mare interes în România, în condiţiile în care la start o vom avea pe Eva Tofalvi, singura care ar putea să prindă, cel puţin la acest moment, un loc în Top 10. Calificările sunt în plină desfăşurare şi se vor încheia pe 19 ianuarie 2014. Rezultatele obţinute în Cupa Mondială primează în alcătuirea clasamentului pe naţiuni. La feminin, România ocupă locul 15 în prezent, ceea ce înseamnă că ar putea să meargă în Rusia cu o ştafetă şi patru competitoare în probele individuale. În sezonul actual, trei reprezentante au reuşit să obţină puncte în Cupa Mondială, iar în ierarhia generală se situează astfel: Eva Tofalvi – locul 52, Ferencz Reka – locul 60, Luminiţa Pişcorean – locul 75. Tofalvi a obţinut şi rezultatul sezonului, locul 29 în proba de 15 kilometri, la Oestersund (Suedia). La masculin, România nu are şanse să deplaseze mai mult de un sportiv.
La schi fond, Paul Constantin Pepene, Petrică Hogiu şi Andrei Palici trag în acest sezon în întrecerile internaţionale pentru a obţine punctele care să le permită prezenţa la Jocurile Olimpice. Campionul mondial de tineret din 2010 are cele mai mari şanse să ajungă la Soci. În acest sezon, fondistul are o participare în Cupa Mondială, la Gaellivare (Suedia), unde a ocupat locul 54 în proba de 15 km liber. Paul Pepene a mai participat la câteva concursuri FIS, dar şi la Alpen Cup (15-16 decembrie) alături de câţiva schiori celebri precum Cologna sau Legkov şi unde a termin