Tariful reglementat pentru energia electrică va creşte cu 6% de la 1 ianuarie 2013, iar de la 1 iulie va mai avea loc o majorare cu 2%, potrivit Autorităţii Naţionale de Reglementare în Energie (ANRE).
De asemenea, la factura finală se va adăuga o creştere de 8% reprezentând energia verde, cea ce va însemna doi lei în plus la factură, lunar.
În ceea ce priveşte preţul pentru gaze naturale, pentru consumatorii casnici prima majorare va fi realizată la 1 iulie 2013, când preţul reglementat va creşte cu 8%, iar cea de-a doua la 1 octombrie când acesta va urca cu două procente.
Potrivit unui raport ANRE, în 2013 trebuie stabilite investiţiile necesare în sectorul energetic pentru o serie de obiective specifice. Este vorba despre acceptarea, de către România, a implementării contorizării inteligente la 80% din consumatori până în 2020. În acest context, fiecare operator de distribuţie trebuie să deţină un plan concret de implementare construit pe baza unor studii individuale privind instalarea contuarelor inteligente şi efectele financiare asupra planurilor de investiţii.
De asemenea, România trebuie să dezvolte reţelele de distribuţie pentru a putea fi posibilă conectarea de capacităţi de regenerabile suficiente, astfel încât să poată să acopere cota de 38% din producţia de energie electrică până în 2020.
Obiectivele stabilite vizează şi reducerea consumului propriu tehnologic prin reţele până cel puţin la limita de 9% din energia intrată în conturul comercial de distribuţie, creşterea calităţii serviciului de distribuţie, evaluarea condiţiilor de conectare a micilor producători în resurse regenerabile şi în cogenerare, reevaluarea costurilor de exploatare în contextul investiţiilor menţionate pe noua perioadă de reglementare sau pentru o perioadă de până la 10 ani.
Totodată, potrivit unui ordin