Îți curge nasul, strănuți, te doare în gât sau tușești... Este clar că iar te-a prins o răceală. Nu ar trebui să te impacientezi, este normal să ai până la patru viroze pe an. Îți curge nasul, strănuți, te doare în gât sau tușești... Este clar că iar te-a prins o răceală. Nu ar trebui să te impacientezi, este normal să ai până la patru viroze pe an.
Totul este să fii atentă și să mergi la doctor dacă vezi că se agravează, pentru că atunci poate fi vorba de o gripă sau de altceva.
Dacă te-ai îmbolnăvit brusc și simptomele par să fi apărut toate deodată, mai mult ca sigur ai de-a face cu o gripă. În schimb, dacă boala se instalează lent, ar putea fi doar guturai. Tot așa, în gripă, febra este mare, pe când în răceală lipsește sau este până în 38°. Totuşi, dacă te simți foarte obosită, ar putea fi vorba de gripă. În acest caz, te pot durea mușchii, capul, nu ai poftă de mâncare și poți avea frisoane. Dacă este doar răceală, nu ai aceste simptome. Pare clar, dar nu te grăbi să tragi o concluzie. Nu la toți oamenii apar aceleași semne de boală sau, alteori, ele pot evolua rapid. Așa că observă-ți starea, ca să sesizezi dacă există vreo schimbare. Unele boli mai grave, cum ar fi pneumonia sau amigdalita, debutează ca o simplă răceală.
Dacă nu este decât o răceală, nu ai nevoie decât de odihnă, multe lichide (ceai călduț, apă și sucuri proaspete de fructe) și medicamente care să îți reducă disconfortul creat de simptome. În niciun caz nu trebuie să apelezi la antibiotice. În ceea ce îi privește pe cei dragi, trebuie să știi că ești foarte contagioasă în primele două până la patru zile de la declanșarea simptomelor, dar ai putea "da" răceala timp de până la trei săptămâni. Se poate lua prin contactul cu persoana respectivă sau prin respirarea aerului în care au fost particule de salivă din strănut sau tuse ale unei persoane infectate. Se mai pot îmbolnăvi dacă