Masacrul de la şcoala primară din Newtown, Connecticut, unde au fost împuşcaţi mortal 20 de copii şi şase adulţi, este cea mai neagră zi din preşedinţia lui Barack Obama. O spune chiar liderul de la Casa Albă, într-un interviu emoţionant difuzat duminică de postul de televiziune NBC.
Cu acest prilej, Obama a ţinut să puncteze din nou că doreşte legi mai dure pentru controlul armelor. Totodată, preşedintele american a declarat că America trebuie să se schimbe fundamental pentru a evita astfel de tragedii.
„A fost cea mai rea zi a preşedinţiei mele. Şi nu vreau ca acest lucru să se repete", a declarat Obama, referindu-se la masacrul de la Newtown.
"Sunt sceptic că singura soluţie este de a înarma mai bine şcolile. Cred că majoritatea americanilor sunt sceptici că această idee va rezolva problema noastră", a continuat Obama, cu privire la propunerile puternicului grup de lobby al producătorilor de arme, NRA, privind postarea de santinele înarmate la fiecare instituţie şcoală americană sau înarmarea profesorilor.
Masacrul de la şcoala primară din Newtown, Connecticut, unde au fost împuşcaţi mortal 20 de copii şi şase adulţi, este cea mai neagră zi din preşedinţia lui Barack Obama. O spune chiar liderul de la Casa Albă, într-un interviu emoţionant difuzat duminică de postul de televiziune NBC.
Cu acest prilej, Obama a ţinut să puncteze din nou că doreşte legi mai dure pentru controlul armelor. Totodată, preşedintele american a declarat că America trebuie să se schimbe fundamental pentru a evita astfel de tragedii.
„A fost cea mai rea zi a preşedinţiei mele. Şi nu vreau ca acest lucru să se repete", a declarat Obama, referindu-se la masacrul de la Newtown.
"Sunt sceptic că singura soluţie este de a înarma mai bine şcolile. Cred că majoritatea americanilor sunt sceptici că această ide