Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Iaşi: Tradiţionala bătaie cu bâtele între cetele de mascaţi de la Ruginoasa, împiedicată de jandarmi

Publicat in Mediafax, luni 31 decembrie 2012 · ·

Tradiţionala bătaie cu bâtele între cetele de mascaţi de la Ruginoasa, judeţul Iaşi, nu a mai avut loc în acest an, jandarmii împiedicându-i pe membrii celor două tabere să ajungă faţă în faţă şi să se lovească reciproc.

Purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Bacău, Marius Ţăranu, a declarat, luni, pentru corespondentul MEDIAFAX că tinerii din Ruginoasa au început să se adune încă de la ora 6.00, în trei zone din comună, după care au pornit spre centrul localităţii, cu intenţia de a se confrunta.

"S-au adunat în trei locaţii, Rediu, Dumbrăviţa şi Bugioaia, după care au plecat spre locul de întâlnire. Grupurile erau formate din câte 40 de tineri. Aceştia purtau căşti de protecţie pe cap şi erau înarmaţi cu bâte. În spatele lor erau cam 200 de civili de fiecare parte, oamenii urmând să asiste la bătaie. În momentul în care s-au apropiat unii de alţii, ne-am interpus între ei şi i-am avertizat că vor suporta rigorile legii dacă vor comite acte de violenţă”, a afirmat reprezentantul Jandarmeriei Bacău, unitate care a asigurat ordinea la manifestarea de la Ruginoasa.

Potrivit sursei citate, cetele de mascaţi nu s-au mai bătut ca în anii precedenţi, iar în jurul orei 9.30, membrii celor două grupări - Vălenii şi Delenii - s-au retras către case.

"Oamenii au înţeles, nu au existat violenţe în acest an. Noi nu le interzicem tradiţia, însă nu permitem actele de violenţă. Una este tradiţia, altceva este bătaia. S-a dansat, s-a cântat, dar nu a fost nimeni lovit”, a precizat purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Bacău.

În ultima săptămână, reprezentanţi ai Prefecturii Iaşi, ai Jandarmeriei şi Poliţiei s-au întâlnit de câteva ori cu tinerii din Ruginoasa, informându-i că în acest an nu vor mai fi permise manifestări violente la tradiţionala bătaie din ultima zi a anului.

Bătaia care se desfăşoară în fiecare an în 31 decembrie la Ruginoasa, î

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele AUR, George Simion „Nu cred că alegerile prezidențiale vor fi organizate pe 4 și 18 mai până nu văd Hotărârea de Guvern”

Ziua Constanta acum 2 ore
Președintele AUR, George Simion, a declarat, miercuri, că, „până nu vede Hotărârea de Guvern”, nu crede că alegerile prezidențiale vor fi organizate pe 4 și 18 mai, așa cum a decis coaliția de guvernare. Președintele AUR, George Simion, a declarat

Motivarea Tribunalului București care i-a respins cererea lui Georgescu în cazul alegerilor prezidențiale anulate: Guvernul nu putea să stabilească un calendar pentru turul doi prezidențial, după ce CCR a anulat primul tur / Deciziile CCR sunt definitive și obligatorii

G4Media acum o ora
Tribunalul București își motivează decizia de a respinge cererea candidatului pro-rus cu discurs legionar Călin Georgescu de a desființa decizia Curții Constituționale privind anularea alegerilor primului tur prezidențial subliniind în principal că

România, primul caz confirmat de îmbolnăvire cu virusul HMPV provenit din China

Ziare.com acum 2 ore
Primul caz de îmbolnăvire cu virusul HMPV, provenit din China, a fost confirmat în România în ziua de 8 ianuarie 2025. Confirmarea acestui virus respirator, denumit metapneumovirusul uman (HMPV), se referă la o pacientă din Oradea, în vârstă de 67 d

Poşta Română începe în 9 ianuarie distribuirea pensiilor / Zilnic, peste 14.000 de angajaţi vor fi mobilizaţi în acest proces

News.ro acum 29 minute
Compania Naţională ”Poşta Română” anunţă că va demara distribuirea pensiilor aferente lunii ianuarie începând cu data de 9 ianuarie 2025, respectând angajamentul asumat în conformitate cu convenţia încheiată cu Casa Naţională de Pensii Publice. ”Ech

Ministrul Afacerilor Externe, Emil Hurezeanu - „Din martie românii vor putea călători în SUA fără vize”

Ziua Constanta acum 6 ore
Românii vor putea călători în SUA fără vize începând cu luna martie, urmând să fie necesară o notificare în platforma ESTA - Electronic System for Travel Authorization. Românii vor putea călători în SUA fără vize începând cu luna martie, urmând să f

Românii au trăit cea mai caldă noapte de 7 ianuarie de când se fac măsurători la noi. În județul Sibiu au fost peste 15 grade după miezul nopții

Ziare.com acum o ora
A fost cea mai călduroasă noapte de 7 ianuarie înregistrată vreodată în România, conform măsurătorilor meteorologice. Aproape 40 de stații au înregistrat recorduri pozitive, cu diferențe de până la 5 grade Celsius față de valorile anterioare. De exe

Sindicaliștii din apărare, ordine publică și securitate națională ies în stradă, pe 17 ianuarie, în Capitală. Ce revendicări au

HotNews acum 28 minute
Organizațiile sindicale din sistemul de apărare, ordine publică și securitate națională au anunțat miercuri seară declanșarea acțiunilor de protest comune, care vor avea loc în București, informează Agerpres. Într-un comunicat de presă, organizațiil

România găzduieşte 15.000 de militari în exerciţii NATO de amploare

Mediafax acum 4 ore
Un indicator al complexităţii activităţilor de instruire din prima jumătate a anului 2025 îl reprezintă faptul că secvenţele de instruire se vor desfăşura în nu mai puţin de şapte poligoane din nord-vestul, centrul, sudul şi sud-estul ţării, transmi

Ministrul Energiei încurajează românii să verifice pe site-ul ANRE preţurile şi să aleagă furnizorii cu cele mai mici oferte: Ar pune presiune pe furnizori, care ar coborî succesiv preţurile / Scenarii luate în calcul pentru ajutorarea populaţiei

News.ro acum o ora
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a afirmat, miercuri seară, că românii ar putea să nu vadă nicio diferenţă în facturi după eliminarea plafonării, dar îi îndeamnă pe toţi să verifice pe site-ul ANRE ofertele de pe piaţă şi să o aleagă pe cea ma

Două autobuze, vizate de un atac armat în capitala Franței. Parchetul din Paris a deschis o anchetă

Adevarul acum o ora
Două autobuze din Paris au fost vizate de focuri de armă marți seara, în zona Bois de Boulogne. Autoritățile investighează cazul ca tentativă de omor.

Vremea

București
acum

mie.

6°/13°
joi

7°/13°
vin.

6°/13°
sâm.

2°/5°
Iasi
acum

13°
mie.

7°/14°
joi

8°/14°
vin.

3°/12°
sâm.

1°/7°
Constanta
acum

mie.

8°/13°
joi

8°/11°
vin.

9°/13°
sâm.

5°/8°
Cluj-Napoca
acum

mie.

4°/13°
joi

3°/13°
vin.

0°/8°
sâm.

-1°/3°
Timisoara
acum

mie.

4°/15°
joi

3°/14°
vin.

1°/11°
sâm.

0°/5°