GALERIE FOTO
Potențialul turistic al Cubei nu este o noutate, fiind cunoscut încă de prin anii ’40. Totuși, în ultimii ani, mai mult ca oricând, autoritățile de la Havana au investit masiv în turism și au creat o infrastructură turistică de invidiat. Prin urmare, Cuba este astăzi una dintre destinațiile turistice cele mai căutate din lume. În Cuba sunt multe de văzut și multe lucruri de rememorat. Iubitorii de literatură, și nu numai, vor descoperi că în Havana, capitala Cubei, marele scriitor american Ernest Hemingway este prezent peste tot. Este bine știut că Hemingway a trăit în Cuba timp de mai mulți ani. iar romanul „Bătrânul și marea”, cea mai cunoscută operă a sa, a fost scris acolo.
Astfel, în Havana poate fi vizitată fosta reședință a scriitorului american, San Francisco de Paula-Finca Villa Vigia, transformată acum într-un veritabil muzeu. Bodeguita del medio a fost barul preferat de Hemingway în Havana, devenind astăzi un obiectiv turistic căutat de toată lumea și inclus în programele tuturor tour operatorilor. La puțini kilometri de Havana se află localitatea Cojimar, orășelul care a servit drept culise pentru filmul „Bătrânul și marea”.
Lăsând Havana în urmă, o altă destinație ce nu trebuie ratată în Cuba este valea Vinales, un loc unic ce impresionează prin formațiunile sale de piatră, înconjurate de văi superbe cu un sol roșu intens, acoperit de păduri de palmieri. Vinales se află în vestul Cubei, în regiunea Pinar del Rio, foarte cunoscută pentru plantațiile de tutun.
În Pinar del Rio se produce peste 70% din tot tutunul din Cuba. Tutunul din această zonă este cel mai căutat tutun din întreaga lume, datorită calității sale excelente. Cum era de așteptat, din această zonă nu lipsesc fabricile de trabucuri cubaneze, probabil cele mai apreciate și costisitoare tutunuri din lume. Vizitarea fabricii de trabucuri Francisco Donatie