Motorul de căutare Google urează utilizatorilor săi "An nou fericit!" printr-un logo special, în care sunt prezentate atât personaje istorice, personalităţi din lumea ştiinţei, cât şi personaje de poveste, pe pagina din India fiind însă plasată o lumânare în semn de compasiune faţă de studenta ucisă.
Google i-a adus împreună, pentru a marca trecerea în noul an, pe fostul preşedinte american Abraham Lincoln, pe Dracula şi Albă ca Zăpada, dar şi pe Scufiţa Roşie sau aviatoarea Amelia Earhart. Noul Google doodle este o compilaţie a logo-urilor - în număr de 35 - realizate de celebrul motor de căutare de-a lungul anului 2012.
Astfel, imaginea conţine o parte dintre logo-urile folosite în timpul Jocurilor Olimpice de la Londra, dar şi fermoarul interactiv prin care au fost marcaţi cei 132 de ani de la naşterea lui Gideon Sundback.
Literele care compun numele motorului de căutare sunt plasate aparent la întâmplare şi "gătite" de petrecere, respectând culorile standard ale Google - albastru, roşu, galben şi verde. Mai mult, masa încărcată cu mâncare şi plasată în mijlocul încăperii dă impresia că petrecerea este gata să înceapă.
Ţinând însă cont de starea conflictuală din India, cauzată de moartea unei studente indiene, victimă a unui viol în grup, Google a decis să nu posteze noul logo şi pe pagina sa din India. În schimb, pentru a arăta compasiunea, Google a plasat o lumânare chiar sub căsuţa de căutare.
Printre evenimentele sau personalităţile pe care Google le-a celebrat prin logo-uri speciale în 2012 se află: 161 de ani de la prima publicare a romanului "Moby Dick", 165 de ani de la naşterea lui Bram Stoker, creatorulul romanului "Dracula", 115 ani de la naşterea aviatoarei Amelia Earhart, a 14-a aniversare a Google, 200 de ani de la naşterea scriitorului Charles Dickens, 172 de la naşterea pictorului Auguste Rodin, Ziua Pământului şi 46 de ani