Seara de Anul Nou a adunat la Supervelionul ProFM peste 30.000 de oameni, care au venit in Piaţa Revoluţiei să petreacă, să asculte muzică şi să se distreze alături de DJ-ii ProFM, în calitate de maeştri de ceremonie ai serii, şi de Loredana, Cristi Minculescu, Voltaj şi concurenţi la Vocea României
"Joy division-ul ProFM, reprezentat la faţa locului de George Vintilă, cu o tradiţie de 16 ani în prezentarea concertului din centrul Bucureştiului, de Marius Onuc şi de Mădălina Vintilă, a dus la capăt ceea ce nu a reuşit apocalipsa: a îngropat anul 2012 şi nu oricum, ci cu multă veselie, confetti, artificii şi super hituri interpretate de cei mai iubiţi artişti români. Cei care au ales să treacă în noul an într-o zi de marţi, 2013, cu ProFM, şi au urmărit concertul la ProTV, live la MTV şi pe Voyo, nu au avut cu siguranţă ghinion alături de cei 14 cantăreţi şi trupe, cărora li s-a alăturat şi baletul lui Edi Stancu", potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX.
Patru dintre foştii concurenţi ai emisiunii "Vocea României" au dat startul la ora 20:30: Max Dragomir, Laura Gherescu, David Bryan şi bineînţeles câştigătoarea acestui sezon – Julie Mayaya. Ea a impresionat publicul cu interpretarea pieselor "Something’s got a hold on me" si "Rolling (Proud Mary)".
"Aceasta este prima mea ieşire în public, primul meu concert de când am câştigat Vocea României. Totodată este şi prima dată când cânt în faţa unui public atât de numeros, în aer liber. Am avut emoţii foarte mari înainte de concert, la fel ca în emisiune, dar este incredibil că, tot ca atunci, imediat ce am urcat pe scenă, au dispărut toate. Nici măcar frigul nu l-am mai simţit iar experienţa pe care am trăit-o în Piaţa Revoluţiei a fost senzaţională", spune Julie.
Daryela, Meena K, Connect-R, Anya au continuat petrecerea în Piaţa Revoluţiei. Aflat la început de drum, după cum declara chiar el