Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cât de periculoase sunt chisturile ovariene?

Publicat in Ora de Timis, marți 1 ianuarie 2013 ·

Cea mai frecventă afecţiune a femeilor aflate în perioada fertilă, sindromul de ovar polichistic, cere tratament adecvat, îngrijire şi control medical periodic. Află de ce!

Senzaţie de greutate şi durere în zona abdomenului, balonare, menstruaţii dureroase, sensibilitate a sânilor şi chiar creşterea lor în greutate, toate sunt semne ale apariţiei unor chisturi ovariene. Dacă ai aceste simptome, renunţă să te tratezi cu leacuri naturiste sau cu medicamente neavizate de medic, pentru că ţi-ai putea agrava situaţia.

Cum se formează?

Incredibil, dar un proces absolut natural ca ovulaţia este cauza apariţiei chisturilor, ivite mai ales la ovarul drept. Ele sunt formaţiuni benigne nedureroase care arată ca nişte săculeţi umpluţi cu lichid, după cum explică medicul primar ginecolog Adrian Văduva de la Spitalul Ioan Cantacuzino din Bucureşti. Adesea, chisturile trec nedepistate, fără să poată fi prescris un tratament potrivit. La femeile sub 35 de ani apar după ce ovulul este eliberat, când foliculul rămas în ovar se reduce şi se umple cu lichid. Din fericire, majoritatea chisturilor dispar de la sine. Uneori, însă, ele se măresc şi provoacă dureri. În acest caz, sunt necesare controale periodice, iar când chistul creşte foarte mult trebuie îndepărtat pe cale chirurgicală.

Depistează-le la timp!

Chiar dacă nu te confrunţi cu simptomele specifice chisturilor ovariene, nu strică să faci o vizită la ecograf pentru un control de rutină. Ecografia transvaginală permite vizualizarea lor cu precizie. Multe femei află că au chisturi abia în primele luni de sarcină, ceea ce, în general, nu are un impact negativ asupra sarcinii sau naşterii. Dacă este vorba de chisturi mari, acestea pot fi eliminate pe cale chirurgicală fără să afecteze fătul.

În ce constă tratamentul

Atunci când chisturile nu se resorb după trei menstruaţii, ţi se prescri

Articolul in Ora de Timis >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ilie Bolojan propune reducerea numărului de polițiști locali și dispecerate comune cu Poliția Națională

Ziua Constanta acum 33 minute
Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitarea numărului de polițiști locali, dar și organizarea unor dispecerate comune pentru echipajele Poliției Locale și ale Poliției Naționale. Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitare

Ilie Bolojan: Va fi stabilit un număr maxim de ANGAJAȚI ai primăriilor, în funcție de mărimea localităților

Gandul acum 21 minute
Primăriile vor avea un număr maxim de angajați, în funcție de mărimea localității, a anunțat vineri premierul Ilie Bolojan. „Una dintre măsurile importante care vor fi propuse este legată de plafonarea numărului de angajați, stabilirea unui număr ma

MAE Semnarea Planului de Acțiune pentru o cooperare bilaterală consolidată între România și Republica Federală Germania

Ziua Constanta acum o ora
Ministrul Afacerilor Externe Oana Țoiu a semnat vineri, 18 iulie 2025, la Berlin, alături de secretarul de stat din cadrul Ministerului federal german al Afacerilor Externe, Géza Andreas von Geyr, Planul de Acțiune pentru o cooperare bilaterală cons

UPDATE - Nicuşor Dan: Salut punctele de vedere prin care NATO şi UE au vorbit expres de influenţa rusă în România şi în alegerile din România / Merz: Alegerile din România, influenţate masiv de entităţi din Rusia - VIDEO

News.ro acum o ora
Preşedintele Nicuşor Dan, care face, vineri, o vizită în Germania, s-a referit la mesajele NATO şi UE care au condamnat activităţile cibernetice ostile desfăşurate de entităţi subordonate Serviciului Militar de Informaţii al Federaţiei Ruse şi îndre

Ilie Bolojan anunță vineri ce conține pachetul de măsuri pentru reforma administrației locale / Tot azi, anunț privind reorganizarea Cancelariei premierului

HotNews acum 9 ore
Premierul Ilie Bolojan va susține vineri, 18 iulie, o conferință de presă în care va prezenta măsurile din pachetul care se lucrează pentru reforma administrației publice locale. Conferință de presă va fi susținută de la ora 17.00 de Bolojan și de m

Nicușor Dan, declarații în Germania: „Europa trebuie să-și ia chestiunea securității în propriile mâini”

Mediafax acum o ora
În cadrul conferinței de presă comune de vineri, din Germania, cu cancelarul țării, Friedrich Merz, președintele României, Nicușor Dan, a vorbit despre procesul de reînarmare a Europei și despre perspectiva aderării Ucrainei la Uniunea Europeană. El

VIDEO Mihai Jurca anunță reducerea cu 40% a personalului Cancelariei premierului. Economii de 850.000 lei pe lună

Ziua Constanta acum 3 ore
Personalul Cancelariei prim-ministrului va fi redus cu 40%, ceea ce va aduce o economie lunară de 850.000 de lei, a anunțat astăzi, 18 iulie 2025, șeful Cancelariei, Mihai Jurca, într-o conferință de presă susținută la Palatul Victoria. Personalul C

Al doilea pachet de măsuri fiscale, anunțat în scurt timp de Ilie Bolojan

HotNews acum 2 ore
Premierul Ilie Bolojan susține o conferință de presă, vineri, de la ora 18:00, alături de ministrului Dezvoltării, Cseke Attila. Cei doi vor anunța pachetul de măsuri „privind reforma administrației publice locale”. HotNews va transmite în format LI

Horoscop pentru vineri, 18 iulie 2025. Se recomandă prudență pentru una din zodii

Ziua Constanta acum 11 ore
Berbec Debordezi de energie si elan. Totuși, stările tale de spirit îi pot deranja pe ceilalti daca te implici prea mult in viata lor. Ocupa-te pe indelete de tine si mergi la un salon de infrumusetare si intretinere corporala sau gandeste-te la imb

MAE NATO și UE condamnă atacurile cibernetice rusești ale GRU împotriva statelor membre

Ziua Constanta acum 4 ore
NATO și UE condamnă cu fermitate activitățile cibernetice ostile desfășurate de entități subordonate Serviciului Militar de Informații al Federației Ruse (GRU) și îndreptate împotriva mai multor state membre NATO și ale Uniunii Europene. Actorii sub

Vremea

București
acum

27°
vin.

15°/28°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

18°
vin.

17°/22°
sâm.

16°/28°
dum.

16°/30°
lun.

18°/33°
Constanta
acum

27°
vin.

17°/28°
sâm.

19°/26°
dum.

21°/28°
lun.

22°/31°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

14°/20°
sâm.

16°/25°
dum.

17°/29°
lun.

18°/32°
Timisoara
acum

24°
vin.

13°/26°
sâm.

18°/31°
dum.

19°/36°
lun.

21°/39°