Gabriel Viglianti s-a retras la mijlocul lunii decembrie din activitatea de fotbalist şi a trecut la munca de birou. Noul director sportiv al Oţelului a vorbit despre câteva situaţii inedite trăite ca jucător la formaţia din Galaţi între 2008 şi 2012.
Care e cel mai frumos gol marcat de tine pentru Oţelul?
Cele mai dragi îmi sunt cele două goluri date într-un meci cu Braşovul din toamna anului 2008, pentru că au fost importante pentru Oţelul. A fost într-un moment în care echipa avea mare nevoie de victorie şi erau mulţi accidentaţi. Dacă nu câştigam, am fi ajuns la retrogradare. Primul a fost cel mai frumos, un lob peste portarul Stelea.
Cât crezi că ai mai fi putut juca dacă te mai lăsa genunchiul?
Cred că aş mai fi putut încă vreo trei ani dacă nu era accidentarea. Problema la genunchi mi-a limitat foarte mult din mişcări, chiar dacă nu eram un jucător cu dribling. Fără aceste probleme, la cum am grijă de mine şi cum mă antrenez, aş mai putut să joc câţiva ani buni.
Ai fost singurul jucător din lotul Oţelului din Liga Campionilor care ai avut un Logan. Cum ţi s-a părut maşina?
Îl am de când am venit în Galaţi, ca maşină de serviciu de la club. Pentru ce nevoi am avut, a fost perfect Loganul, m-am descurcat foarte cu maşina asta. Nu sunt dintre cei cu preferinţe pentru o anume marcă, trebuie doar să-mi fac treaba cu ea.
Te-ai gândit să te stabileşti definitiv în Galaţi?
În familie am vorbit de mai multe ori. Este o decizie grea, nu poate să fie o decizie personală. Noi, ca jucători profesionişti, suntem pregătiţi de mici să plecăm, să trăim în altă parte, în culturi diferite, dar nu poţi să obligi persoanele care îţi sunt alături să facă acelaşi lucru. Soţia nu este hotărâtă, acum este foarte stresată, a trăit mult timp departe de Argentina, din 2004 a plecat cu mine de acolo.
Cu
