Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Jumătate de victorie: SUA, la un pas de a evita "zidul bugetar"

Publicat in rfi, marți 1 ianuarie 2013 ·

Senatul american a ratificat în noaptea de luni spre marţi un acord privind impozitarea. Acesta este primul pas pentru a evita "zidul bugetar" şi implicit, intrarea în austeritate.

Votul din Senat a fost grăitor: 89 de voturi "pentru" vs. opt "împotrivă". Legea va trebui să primească însă şi votul Camerei Reprezentanţilor, dominate de republicani, pentru ca ulterior să fie adoptată de preşedintele Barack Obama.

Seful Casei Albe face un apel către Camera Reprezentanţilor să urmeze exemplul Senatului şi să aprobe acordul. Documentul extinde tăierile de impozite pentru clasa de mijloc şi le măreşte pe cele ale americanilor cu venituri mari. "Deşi nici democraţii, nici republicanii nu au obţinut tot ceea ce au vrut, acest acord este lucrul care trebuie făcut pentru ţara noastră şi Camera Reprezentanţilor trebuie să-l aprobe fără întârziere. Mai este multă muncă pentru a reduce deficitele şi eu sunt dispus să o fac. Însă acordul din această seară ne asigură că mergând înainte, vom continua să reducem deficitul printr-o combinaţie de noi reduceri de cheltuieli şi noi venituri de la americanii bogaţi", declară Barack Obama într-un comunicat.

Liderii Congresului american ar fi trebuit să evite până pe 31 decembrie 2012 aşa-numitul Fiscal Cliff (Prăpastia Fiscală), lucru ce s-ar traduce prin creşteri automate de taxe şi reduceri de cheltuieli.

Senatul american a ratificat în noaptea de luni spre marţi un acord privind impozitarea. Acesta este primul pas pentru a evita "zidul bugetar" şi implicit, intrarea în austeritate.

Votul din Senat a fost grăitor: 89 de voturi "pentru" vs. opt "împotrivă". Legea va trebui să primească însă şi votul Camerei Reprezentanţilor, dominate de republicani, pentru ca ulterior să fie adoptată de preşedintele Barack Obama.

Seful Casei Albe face un apel către Camera Reprezentanţilor să urmeze exemplul Senatu

Articolul in rfi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Interpretul de muzică populară Grigore Leşe, luat cu ambulanța de la hotel. El s-a simțit rău după un recital

HotNews acum 55 minute
Artistul Grigore Leșe a ajuns, miercuri seară, la Spitalul Județean de Urgență „Mavromati” din Botoșani, la scurt timp după ce a susținut un recital în cadrul Galei de decernare a Premiului Național de Poezie „Mihai Eminescu”. Informația a fost conf

„Vot pentru Adeline”, o nouă tentativă de fraudă ce vizează conturile de WhatsApp ale utilizatorilor români

G4Media acum o ora
Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică (DNSC) avertizează cu privire la o nouă tentativă de fraudă de tip smishing (phishing prin mesaje pe telefon), prin care atacatorii vizează compromiterea unor conturi pe platforme de mesagerie precum W

Qatar: Acordul de încetare a focului între Israel şi Hamas intră în vigoare duminică

Mediafax acum o ora
Confirmarea oficială vine după ce mai multe surse au sugerat existenţa unei înţelegeri, inclusiv fostul preşedinte Donald Trump, care a încercat să îşi asume meritul acordului pe reţeaua sa socială, Truth. Înţelegerea vine după un an şi trei luni de

Ministerul Energiei a sesizat Comisia pentru Examinarea Investiţiilor Străine Directe privind tranzacţia prin care MVM Zrt. vrea că preia divizia de furnizare gaze şi energie electrică a E.ON Energie România/ Au fost invocate legăturile companiei cu Rusia

News.ro acum o ora
Ministerul Energiei a sesizat Comisia pentru Examinarea Investiţiilor Străine Directe (CEISD) în legătură cu tranzacţia prin care MVM Zrt., companie de stat ungară, intenţionează să achiziţioneze divizia de furnizare gaze şi energie electrică a E.ON

Ion Iliescu şi Petre Roman, urmăriţi penal în Dosarul Mineriadei, pentru infracţiuni contra umanităţii / ”Au lansat o politică de represiune împotriva populaţiei” / 4 persoane au fost ucise, 2 violate, peste 1.300 rănite

News.ro acum 9 ore
Parchetul General anunţă, miercuri, că s-a dispus urmărirea penală a lui Ion Iliescu, fost preşedinte al României, şi a lui Petre Roman, fost premier, în Dosarul Mineriadei, fiind acuzaţi de infracţiuni contra umanităţii. Cei doi ”au lansat o politi

Bărbatul care a furat trei picioare amputate de la Spitalul Cantacuzino a fost prins şi dus la audieri. Ce le-a spus anchetatorilor

HotNews acum 18 minute
Bărbatul care a furat trei picioare de om, amputate, de la Spitalul Clinic „Dr. Ion Cantacuzino” din Bucureşti a fost prins de poliţişti, miercuri, fiind dus la audieri pentru furt calificat. El ar fi susţinut că a intrat în curtea spitalului pentru

Puiu Popoviciu, achitat în dosarul Ferma Băneasa! Decizia Instanței Supreme, definitivă

Ziua Constanta acum 5 ore
Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) a anulat definitiv, miercuri, condamnarea de 7 ani închisoare primită în anul 2017 de Gabriel Puiu Popoviciu și a dispus achitarea omului de afaceri pentru fapte de corupție în legătură cu asocierea firmei

Cum va fi vremea mâine. Prognoza meteo pentru joi, 16 ianuarie 2025

Libertatea acum 10 ore
Prognoza meteo pentru joi, 16 ianuarie 2025, ne arată cum va fi vremea mâine. Meteorologii ANM anunță unde vor fi precipitații și ce temperaturi vor fi în București și în țară.

MAE: 12 pacienţi palestinieni din Fâşia Gaza, evacuaţi de urgenţă la Bucureşti, alături de 35 de membri de familie/ Cinci dintre ei vor rămâne în spitale din Capitală, restul fiind transportaţi în alte ţări

News.ro acum 4 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) anunţă că România a participat, miercuri, la evacuarea medicală de urgenţă a 12 pacienţi palestinieni din Fâşia Gaza, împreună cu 35 de membri ai familiilor acestora. Pacienţii au fost aduşi la Bucureşti, de unde

Rusia a pus la cale atacuri teroriste împotriva companiilor aeriene din întreaga lume, acuză premierul Poloniei, Donald Tusk

Libertatea acum 2 ore
Donald Tusk, premierul Poloniei, a acuzat, miercuri, Rusia că plănuiește o campanie teroristă majoră împotriva companiilor aeriene din lume, relatează Politico.

Vremea

București
acum

-0°
joi

-1°/3°
vin.

-1°/5°
sâm.

0°/6°
dum.

1°/8°
Iasi
acum

-5°
mie.

-4°/3°
joi

-5°/4°
vin.

0°/6°
sâm.

1°/8°
Constanta
acum

-1°
mie.

-1°/3°
joi

-1°/4°
vin.

0°/5°
sâm.

2°/8°
Cluj-Napoca
acum

-8°
mie.

-7°/-1°
joi

-8°/0°
vin.

-4°/1°
sâm.

-3°/2°
Timisoara
acum

-3°
joi

-3°/2°
vin.

-3°/3°
sâm.

-2°/4°
dum.

-1°/5°