Ştirile negative primesc mai mult spaţiu editorial decât cele pozitive, iar continuarea acestor tendinţe nu va face nimic altceva decât să ducă lumea spre o direcţie sumbră, negativă, a avertizat Papa Benedict al XVI-lea în timpul tradiţionalei slujbe de Anul Nou.
Suveranul de la Vatican, în vârstă de 85 de ani, se află la cea de-a opta slujbă de Anul Nou de când a fost pontificat şi a oficiat Vecernia şi liturghia "Te Deum" din Basilica Sfântul Petru, ceremonii în cadrul cărora a făcut şi un apel la moderarea şi chiar diminuarea informaţiilor negative din media, potrivit Reuters.
"Răul face mai mult zgomot decât binele: o crimă cu sânge rece, violenţa răspândită pe scară largă, nedreptăţile grave, toate acestea se transformă în subiecte de ştiri; de cealaltă parte, însă, dovezile de dragoste şi de ajutor uman rămân în umbră", a spus Papa Benedict miilor de credincioşi care au venit să asiste la ceremonia religioasă.
"Dacă vrem să înţelegem lumea şi viaţa, nu trebuie doar să ne oprim la ştiri, ci să fim capabili să ne păstrăm liniştea, să medităm, să rămânem calmi şi să reflectăm adânc, trebuie să învăţăm să ne oprim şi să gândim", a mai spus acesta.
Suveranul Pontif s-a arătat sensibil la situaţia din media actuale, în condiţiile în care, în 2012 când acesta a întreprins vizite în Cuba, Mexic şi Liban, presa a acordat o mai mare importanţă procesului de corupţie în care a fost implicat fostul său majordom, decât respectivelor evenimente oficiale.
Papa Benedict al XVI-lea s-a adresat credincioşilor prin mesajul tradiţional de Anul Nou pe care l-a transmis de la Vatican pe 1 ianuarie, când, în calendarul Bisericii Romano-Catolice, este marcată Ziua Mondială a Păcii.