Algeria, care si-a serbat in aceasta vara o jumatate de secol de la obtinerea independentei, a inregistrat, in ultimii ani, progrese economice pentru care alti vecini ai ei au motive s-o invidieze.
Ar fi greu sa stabilim momentul unui asemnea inceput, dar este clar ca, acum peste un deceniu de cand in Statele Unite se producea faimosul boom imbiliar, repetat de altfel si in Europa, iar cresterea economica din China era fara precedent, Algeria a profitat de bogatele sale resurse in hidrocarburi, ca sa-si sporeasca rapid productia si sa exporte masiv, ceea ce fara indoiala i-a folosit.
Toti aveau nevoie de petrol, pretul crestea vertiginos, iar Algeria dispunea de zacaminte care se pare ca nici astazi nu sunt inca identificate si omologate in intregime.
Era momentul sa-si valorifice acest fabulos potential economic, ceea ce a si facut. Simtind oportunitatea, Algeria a reusit sa se pozitioneze ca al doilea mare exporator de petrol din lume, chiar daca sub aspectul rezervelor se situeaza, deocamdata, pe locul 14.
In plus, Algeria a ajuns sa vanda 62 de miliarde de metri cubi de gaze naturale tarilor din partea de sud a Europei, care, in acest fel, au ajuns sa nu depinda de petrolul rusesc, asa cum depind cele din Europa Centrala.
De altfel, 40% din veniturile tarii provin din vanzarea gazelor naturale, ceea ce a fost posibil numai prin crearea unor vaste proiecte de infrastructura, la realizarea carora statul nu s-a zgarcit deloc.
Problemele macroeconomice si cele structurale
Pe scurt, statul algerian si-a administrat pragmatic comoara cu care s-a pomenit sub pamanturile sale. In plus, "a pus la pusculita": inca din anul 2000, Algeria si-a creat un fond de stabilizare, care astazi a ajuns la 80 de miliarde de dolari.
Rezervele valutare disponibile ale tarii ajung la 180 de mili
