Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Irlanda a preluat preşedinţia semestrială a Uniunii Europene

Publicat in Antena 3, marți 1 ianuarie 2013 ·

Irlanda a preluat, marţi, preşedinţia semestrială a Uniunii Europene, în cadrul unei ceremonii desfăşurate la Castelul Dublin.

În cadrul ceremoniei, guvernul irlandez a promis, prin vocea premierului Enda Kenny, că 2013 va fi „anul relansării”, arată ediţia electronică a Irish Independent, citată de Mediafax.

"Ştim cu toţii foarte bine, aici în Irlanda, că această criză a însemnat sacrificii enorme. Populaţia din Europa şi Irlanda trebuie să ştie şi să vadă că se fac progrese. Aceasta este următorul pas către relansare", a declarat Kenny.

Irlanda va deţine pentru a şaptea oară preşedinţia Uniunii, dar de această dată situaţia este mult diferită.

Bugetul urmează să fie cu cel puţin 33 de milioane de euro mai mic faţă de cel din 2004, când a fost de 110 milioane de euro şi când întâlnirile aveau loc în hoteluri de cinci stele, precum Dromoland Castle din Clare sau Ashford Castle din Mayo.

Momentul de austeritate a fost evidenţiat şi de faptul că ceremonia de la Castelul Dublin a fost una simplă, fără prea mult fast. Mai mult decât atât, politicienii şi demnitarii aproape că au depăşit numeric cei aproximativ 100 de participanţi din public.

În cadrul ceremoniei, Kenny a salutat garda de onoare şi fanfara care a cântat Oda Bucuriei de Beethoven, imnul UE. El a asistat, de asemenea, la momentul în care copiii au lansat 40 de baloane care au marcat împlinirea a 40 de ani de la aderarea Irlandei la Comunitatea Economică Europeană.

Castelul Dublin a fost locul în care Michael Collins a ajuns cu taxiul în 1922 pentru a prelua puterea de la autorităţile britanice asupra noului stat irlandez liber.

Irlanda a preluat, marţi, preşedinţia semestrială a Uniunii Europene, în cadrul unei ceremonii desfăşurate la Castelul Dublin.

În cadrul ceremoniei, guvernul irlandez a promis, prin

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în apropiere de Orăştie. „Pompierii intervin în aceste clipe”. Care e situația victimelor

HotNews acum 10 ore
Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbuşit, marţi, în apropiere de Orăştie, județul Hunedoara. „Pompierii Detaşamentului Orăştie intervin în aceste momente în municipiul Orăştie, în apropierea unui loc de agrement, und

Tanczos Barna, despre tensiunile din coaliţie: Încă nu s-a ajuns la ceartă, sunt doar mesaje

HotNews acum 4 ore
Vicepremierul Tanczos Barna susţine că încă nu s-a ajuns la ceartă între partidele de la guvernare, ci sunt „doar mesaje”, relatează News.ro. El crede că se vor găsi soluţii de compromis în coaliţie, iar PSD nu va părăsi guvernarea. „Încă nu s-a aju

Călin Georgescu nu scapă de controlul judiciar. Care sunt restricțiile pe care trebuie să le respecte fostul candidat la președinție

HotNews acum 7 ore
Călin Georgescu rămâne sub control judiciar în dosarul în care este judecat pentru declaraţiile sale în care a promovat idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, a decis marţi Tribunalul Bucureşti, informează Agerpres.

Grindeanu, despre o eventuală numire a lui Dacian Cioloș la șefia SRI: „Eu cred că este o glumă”

HotNews acum 5 ore
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la Antena 1, că nu s-a abordat în discuţiile cu preşedintele Nicuşor Dan subiectul privind propunerile pentru şefii serviciilor de informaţii. Grindeanu susţine că reprezentanţii PSD „ar fi

Ministerul Transporturilor România păstrează toate fondurile PNRR pentru Transporturi. Proiectele vor fi finanțate integral din bani europeni

Ziua Constanta acum 10 ore
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) anunță că România nu pierde niciun euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) destinat sectorului transporturilor. În urma discuțiilor tehnice purtate cu reprezentanții Comisiei Eur

Marius Tucă Show începe miercuri, 16 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Cancan acum 6 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Emisiunile zilei miercuri, 16 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 4 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Gigi Becali: E prea ruşinos ce s-a întâmplat astăzi. Nu am cuvinte

News.ro acum 4 ore
Finanţatorul FCSB, Gigi Becali, a declarat, marţi seară, că nu mai are încredere că echipa sa se va califica în grupele Ligii Campionilor, după înfrângerea ruşinoasă cu echipa Inter Escaldes din Andorra. ””Ce mai contează calificarea? Nu am cuvinte.

Ministrul Muncii: România are boli care nu ar trebui să fie motiv de certificat de handicap. Există fraudă în sistem

HotNews acum 7 ore
Ministerul Muncii și Ministerul Sănătății lucrează la gestionarea listei criteriilor pentru acordarea certificatelor de handicap pentru că România are niște boli care, deși sunt o problemă pentru fiecare cetățean, nu ar trebui să fie un motiv de cer

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu reprezentanții Standard & Poor’s. Iată despre ce s-a discutat

Ziua Constanta acum 10 ore
Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, și ministrul finanțelor, Alexandru Nazare, au avut marți, la Palatul Victoria, o întâlnire cu reprezentanții Agenției de rating Standard & Poor’s (S&P), transmite un comunicat din partea Guvernului. Întâlnirea

Vremea

București
acum

23°
mie.

22°/37°
joi

17°/30°
vin.

15°/30°
sâm.

18°/33°
Iasi
acum

21°
mie.

18°/31°
joi

17°/22°
vin.

15°/26°
sâm.

16°/27°
Constanta
acum

24°
mie.

23°/36°
joi

20°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/29°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

16°/34°
joi

14°/21°
vin.

12°/23°
sâm.

14°/28°
Timisoara
acum

19°
mie.

19°/28°
joi

15°/23°
vin.

15°/27°
sâm.

16°/35°