Am asistat la spectacolul artificiilor din noaptea trecută. Cei mai entuziaşti participat chiar şi au luminat cerul cu stelele colorate. Mecanismele din spatele exploziilor strălucitoare perfecţionează tehnici de mii de ani. Istoria artificiilor începe în urmă cu 2.000 de ani, în China. Alchimiştii vremii erau în căutarea unui elixir care să le asigure imortalitatea. Deşi nu ar reuşit să descopere reţeta nemuririi, din încercarea lor avem acum cele mai spectaculoase lumini efemere, folosite în momente festive. Substanţa descoperită în demersul grandios al alchimiştilor chinezi avea în compoziţie azotatul de potasiu, cărbune şi sulf; sau praful de puşcă cunoscut azi. Evoluţia artificiilor de la formula iniţială a durat încă 1.000 de ani, când un călugăr, Li Tian, a descoperit că praful de puşcă pus într-un tub de bambus şi aprins rezultă într-o explozie impresionantă de sunete şi lumini. Astfel s-au născut artificiile. Traiectoria, culorile şi formele artificiilor Praful de puşcă asigură traiectoria artificiilor, dar culorile şi formele în care explodează au la bază propria tehnologie de fabricaţie. Culorile în care explodează artificiile sunt galben, roşu, verde, alb sau ablastru. Ceea ce vedem în aer în forma stelelor care strălucesc câteva secunde sunt grupuri ca de argilă din interiorul artificiilor, de aproximativ doi centimetri în diametru. Aceste bile conţin patru ingrediente principale: oxidanţi, reductoare, coloranţi şi lianţi. Când artificiile sunt aprinse, oxidanţii eliberează oxigenul care se combină cu agenţii de reducere, asigurând energia din spatele exploziei. Oxigenul este „carburantul” care asigură intensitatea exploziei şi spectacolul de culori. Culorile din stelele proiectate în aer sunt săruri metalice. Roşul se obţine din utilizarea carbonatului de litiu şi săruri de stronţiu. Stronţiul este un metal alb-argintiu, maleabil şi ductil, iar sărurile