Aveți deja un copil și tu ai vrea să-i dăruiești un frățior. Ce faci dacă tăticul nu este de aceeași părere? Îl poți face oare să-și schimbe gândurile? Aveți deja un copil și tu ai vrea să-i dăruiești un frățior. Ce faci dacă tăticul nu este de aceeași părere? Îl poți face oare să-și schimbe gândurile?
Psihologul Cristina Ion-Rădulescu remarcă: "Este foarte greu să reuşeşti să schimbi părerea unui bărbat, dacă deja acesta a decis că nu mai vrea să aveţi încă un copil. Dar, chiar dacă, prin minune, își schimbă atitudinea, să nu crezi că tu ești cea care l-a convins".
Specialistul te sfătuiește să nu insiști cu acest subiect, pentru că nu vei face decât să îl determini să se încăpățâneze mai tare în hotărârea lui. În schimb, ai putea discuta cu el pentru a afla motivele pentru care el se împotrivește. Astfel, s-ar putea gândi că nu aveți suficienți bani sau spațiu în locuință. Poate că îi este teamă că nu ar putea fi la fel de reușit ca primul copil sau că nu l-ar putea iubi la fel de mult. Ori, din contră, nu ar vrea să se repete problemele pe care le-ați avut cu fiul cel mare. Ar mai putea să aibă în vedere frici referitoare la un copil cu handicap. Sau poate niciuna din cele de mai sus. Poate el a fost singur la părinți și s-a simțit bine așa ori, din contră, a avut frați cu care nu s-a înțeles foarte bine. Oricare ar fi motivele lui, ar trebui să le cunoști înainte de a încerca să le combați.
Dacă partea financiară îl îngrijorează, puteți analiza dacă mai puteți economisi și dacă nu cumva aveți chiar cheltuieli inutile, pe care le puteți tăia. În cazul în care se teme că nu veți mai avea timp de nimic când va veni nou-născutul, puțină organizare îl va ajuta să vadă că lucrurile nu stau atât de rău. Poate în primele luni veți fi mai ocupați, dar, când va crește, veți avea chiar mai mult timp la dispoziție, pentru că micuții se vor juca împreună. Chiar